Politica

Surse: Numele viitorului premier și conducerea Senatului și a Camera Deputaților – principalele puncte de negociere ale acestei zile

Numele viitorului premier și conducerea Senatului și a Camera Deputaților au fost  principalele puncte de negociere ale acestei zile, potrivit unor surse politice.

Delegaţiile PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit oficial, astăzi, pentru discuțiile privind formarea unei majorităţi parlamentare care să voteze un nou Guvern. Întâlnirea a durat 7 ore.

Potrivit surselor, liberalii ar dori să obțină două dintre acestea, respectiv premierul și șefia Camerei Deputaților, însă acestea sunt vizate  și de USR-PLUS, alături de UDMR. Se pare că USR-PLUS şi UDMR vor ca ca fiecare formaţiune să-şi aleagă câte una dintre cele trei funcţii, în baza scorului de la alegeri. Astfel, PNL are prima opţiune, USR a doua, iar UDMR ar lua funcţia rămasă.

PNL a votat ca Ludovic Orban să fie susţinut la conducerea Camerei Deputaților, însă și Dan Barna pare că vizează  acest post. USR PLUS a propus ca, dacă liberalii insistă să aibă șefia Camerei Deputaților pentru Ludovic Orban, atunci să le revină lor funcția de prim-ministru pentru Dacian Cioloș.

Negocierile de la Vila Lac 1 s-au blocat, sâmbătă după-amiază, pe şefia Camerei Deputaţilor.

Discuțiile vor continua mâine.

În privinţa componenţei Guvernului, s-a stabilit că va rămâne la 16 ministere, deşi mulţi lideri PNL făceau lobby pentru creşterea numărului de ministere.

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru a anunțat pe Facebook că s-a ajuns deja la un acord pe primul capitol din Programul comun de Guvernare al coaliției USRPLUS-PNL-UDMR.

”Fum alb pe primul capitol din Programul comun de Guvernare al coaliției USRPLUS-PNL-UDMR. Și ce capitol fain pentru o revoluție a bunei guvernări – capitolul legat de digitalizare!!! Suntem pe drumul cel bun pentru o Românie orientată spre viitor” – a scris  Pîslaru.

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

9 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

o oră ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More