International

O grevă din Norvegia ar putea reduce producția de gaze a ţării cu 13%

O grevă planificată săptămâna aceasta a lucrătorilor din sectorul energetic norvegian ar putea reduce producția de gaz a țării cu 292.000 de barili echivalent petrol pe zi, sau 13% din producție, a anunţat duminică grupul patronal Asociația Norvegiană de Petrol și Gaze (NOG), transmite Reuters.

Producția de petrol ar putea fi redusă cu 130.000 de barili pe zi, a adăugat NOG, ceea ce corespunde cu aproximativ 6,5% din producția Norvegiei, potrivit unui calcul Reuters.

Greva, în care muncitorii cer majorări ale salariilor pentru a compensa creșterea inflației, vine într-o perioadă de prețuri ridicate la petrol și gaze, cu livrările de gaze naturale către Europa deosebit de strânse după reducerile exporturilor rusești.

Membrii sindicatului Lederne, care reprezintă aproximativ 15% dintre lucrătorii petrolieri offshore din ţară, au respins joi un acord de salarizare propus, care fusese negociat de companii şi lideri sindicali.

Drept urmare, ei plănuiesc să înceapă o grevă la trei câmpuri offshore pe 5 iulie şi să adauge încă trei câmpuri în ziua următoare, dacă nu se găseşte o soluţie. Un al şaptelea câmp, Tyrihans, va trebui să se închidă, deoarece producţia sa este procesată din câmpul Kristin din apropiere, unde va fi oprită activitatea. 
Părţile au discutat, dar nu s-au înregistrat progrese.

”Au fost discuţii, dar nu vedem o soluţie”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al NOG, pentru Reuters. Sindicatul Lederne nu a fost imediat disponibil pentru comentarii atunci când a fost contactat de Reuters.

Celelalte sindicate din petrol şi gaze din Norvegia au acceptat acordul salarial şi nu vor intra în grevă.

 

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

4 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

4 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

8 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More