International

O întrevedere Zelenski-Trump, prevăzută pentru miercuri pe marginea summitului NATO de la Haga, potrivit Kievului

O întrevedere între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său american Donald Trump este prevăzută pentru miercuri în marja summitului NATO de la Haga, a declarat marţi pentru AFP un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene.

Reuniunea este programată pentru miercuri “la începutul după-amiezii”, a indicat acelaşi responsabil, sub rezerva anonimatului, adăugând că “echipele sunt pe cale să finalizeze detaliile”.

Zelenski, a cărui relaţie cu Donald Trump este complicată, va aborda tema “sancţiunilor împotriva Rusiei” (care i-a invadat ţara în 2022) şi cumpărarea de arme de la Washington, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

Discuţiile se vor axa pe continuarea “presiunii” occidentale la adresa Rusiei, în special pe “sancţiuni” şi scăderea preţului de vânzare a barilului de petrol rusesc, care rămâne o sursă-cheie de venituri pentru Moscova, ceea ce îi permite să finanţeze războiul, a adăugat oficialul menţionat.

Ucraina insistă să se treacă la un plafon de 30 de dolari pe baril, stabilit la 60 de dolari din 2022 de către principalele puteri occidentale.

Un alt dosar important de pe agenda discuţiilor: “achiziţionarea” de armament american de către Kiev “din care o mare parte” revine sistemelor de apărare antiaeriană, a subliniat oficialul, în timp ce localităţile ucrainene sunt zilnic vizate de bombardamente ale Rusiei.

SUA sunt principalul furnizor de arme pentru Kiev de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, dar Donald Trump caută o apropiere de Moscova, marcând o schimbare de direcţie în raport cu precedenta administraţie democrată a lui Joe Biden, şi nu a acordat niciun fel de ajutor nou militar pentru Ucraina, remarcă AFP.

Zelenski a declarat de mai multe ori că vrea să negocieze cu Trump cumpărarea unui important lot de armament, între care sisteme de apărare antiaeriană Patriot.

Prima întâlnire din Biroul Oval de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă s-a încheiat la sfârşitul lunii februarie cu o spectaculoasă ceartă între cei doi lideri în faţa camerelor de filmat.

De atunci, Zelenski şi Trump au avut o scurtă întâlnire la Roma în aprilie, în timpul funeraliilor Papei Francisc. Ei urmau să se întâlnească din nou în Canada, în cadrul summitului G7, în iunie, dar preşedintele SUA a părăsit brusc evenimentul, iar întâlnirea nu a mai avut loc, aminteşte AFP.

Articole recente

BTA: Ministrul bulgar al Energiei promite continuarea sprijinului pentru sectorul minier în contextul preţurilor mari la electricitate

Ministrul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov a promis luni, cu ocazia Zilei Minerului, că va…

22 de minute ago

Posibile reduceri de posturi şi o scădere cu 30% a salariilor la ASF, ANRE şi ANCOM (proiect)

Conducerile executive ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorităţii de Supraveghere Financiară…

23 de minute ago

Mastercard şi Autoritatea pentru Digitalizarea României colaborează pentru diversificarea platformei Ghiseul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) cooperează cu Mastercard pentru extinderea şi diversificarea utilizării platformei Ghiseul.ro,…

26 de minute ago

Prefab a încheiat primul semestru din 2025 cu o pierdere netă de 1,338 milioane lei

Prefab a înregistrat, în primul semestru din 2025, pierderi de 1,338 milioane lei, faţă de…

31 de minute ago

Achizițiile Ungariei de gaze naturale din Rusia prin conducte au crescut cu 24% în prima jumătate a anului 2025

În prezent, conducta de gaze TurkStream rămâne singura rută activă pentru aprovizionarea Europei cu gaze…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More