Update articol:

O nouă acuzaţie de conflict de interese împotriva premierului ceh Andrej Babis

Andrej Babis

Premierul ceh Andrej Babis a fost acuzat din nou de conflict de interese după ce a solicitat o excepţie de la implementarea directivelor UE privind spălarea de bani, transmite dpa. “Este o excepţie monstruoasă, gândită anume pentru Babis şi situaţia acestuia”‘, a scris marţi pe Twitter directorul filialei naţionale a Transparency International, David Ondracka, potrivit Agerpres.

Organizaţia pentru promovarea democraţiei l-a acuzat şi în trecut pe premier, care a fondat un imperiu de afaceri cu ramificaţii de la agricultură şi alimentaţie până la presă, de conflicte de interese. Babis şi-a transferat aparent compania către un fond de administrare, pentru a putea beneficia de subvenţii naţionale.

Directiva Uniunii Europene de la care se solicită exceptarea prevede înscrierea într-un registru naţional a proprietarilor reali ai companiilor, fundaţiilor şi trusturilor. Guvernul ceh cere ca prevederea să nu se aplice şi fondurilor fiduciare, ceea ce ar însemna ca Babis să nu figureze drept proprietar.

Proiectul de lege în acest sens este în curs de înaintare către parlamentul de la Praga, unde guvernul are nevoie şi de voturi ale unor deputaţi din opoziţie. Partidul Social Democrat (CSSD), partener în coaliţia guvernamentală cu formaţiunea populistă ANO a premierului, a criticat însă excepţia. Liderul CSSD, Jan Hamacek, susţine că nu este necesară exceptarea fondurilor fiduciare.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media