Update articol:

Oana Ozmen, deputat PNL: Eficiența energetică, decarbonarea sectorului clădirilor și integrarea hidrogenului în industrie și transporturi trebuie dezvoltate în beneficiul cetățenilor

  • Bilanțul activității parlamentare din 2023 – angajament privind modernizarea cadrului de reglementare și consolidarea relațiilor diplomatice

Eficiența energetică, decarbonarea sectorului clădirilor și integrarea hidrogenului în industrie și transporturi au fost teme intens dezbătute anul trecut în România, existând o conștientizare din ce în ce mai puternică cu privire la dezvoltarea acestor segmente în beneficiul cetățenilor.     

Deputata PNL Oana Ozmen ne-a declarat: “Anul 2023 a marcat progrese semnificative în promovarea eficienței energetice și a practicilor sustenabile în România. Prin intermediul inițiativelor legislative și a evenimentelor organizate, am reușit ca temele de importanță și impact major, precum decarbonarea sectorului clădirilor și integrarea hidrogenului în industrie și transporturi să rămână înscrise pe agenda publică și să capete amploare”.

Este de remarcat dialogul cu mediul de afaceri, mediul academic și reprezentanții instituțiilor statului care a avut un rol determinant în actualizarea cadrului legislativ în acord cu noile prevederi europene și tendințe ale pieței.

Este absolut necesar să menținem dialogul activ cu toți cei implicați, să colaborăm strâns cu mediul de afaceri, cel academic și instituțiile statului pentru a dezvolta și implementa politici eficiente și durabile.
Îmi reafirm angajamentul de a contribui la construirea unui viitor energetic responsabil și la consolidarea poziției României în contextul global al energiei cu emisii reduse”, a mai spus doamna deputat Oana Ozmen.

  • Prin inițiativele doamnei deputat Oana Ozmen, a fost actualizat cadrul de reglementare în domeniul energiei 

Într-un efort susținut pentru avansarea sectorului energetic și a eficienței energetice în România, doamna Oana Ozmen a depus două inițiative legislative cu impact asupra industriei și comunităților: “Adoptarea Legii nr. 237 privind integrarea hidrogenului în România marchează un punct important pentru un viitor al energiei cu emisii scăzute.

Am depus inițiativa legislativă alături de colegi deputați din Comisia pentru Industrii și Servicii și împreună cu dl. Virgil Popescu, fost Ministru al Energiei și actualul Președinte al Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților. Proiectul s-a bucurat de sprijinul colegilor deputați și senatori PNL, PSD, UDMR, fiind rezulatul unei colaborări extinse cu membrii Parlamentului, mediul academic, experții Ministerului Energiei, ai ANRE și cei din sectorul privat.
Prin consultări ample, am reușit să conturăm un cadru legislativ care reflectă nevoile și potențialul României în domeniul hidrogenului. Depus în Parlamentul României pe 15 februarie, proiectul a trecut prin etapele legislative și a fost promulgat, devenind lege în luna iulie. Importanța acestui demers a fost confirmată în septembrie, când țara noastră a fost recunoscută în raportul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) ca una dintre primele țări europene cu un cadru legislativ privind hidrogenul. Raportul IEA ”Global Hydrogen Review”, lansat anul trecut, a subliniat progresele și evoluțiile din ultimul an, consolidând poziția României în peisajul global al energiei verzi.

De asemenea, la finalul anului trecut, am depus propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, împreună cu dl Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL din Camera Deputaților și dl Virgil Popescu, Președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei. Proiectul se bucură de sprijinul colegilor deputați din Comisia pentru Industrii și Servicii, precum și a senatorilor din formațiunile politice PNL, PSD, UDMR, fiind rezultatul unei colaborări extinse cu mediul academic și asociațiile de profil.

Acesta este un parcurs necesar pentru a alinia reglementările naționale la cele mai recente standarde și practici în domeniul eficienței energetice promovate de instituțiile europene. Inițiativa aduce claritate noțiunilor precum anvelopa termică a clădirii și sursele regenerabile de energie, facilitând implementarea unor standarde ridicate în construcția și renovarea clădirilor. Proiectul introduce și obligativitatea unui raport de conformare nZEB în certificatul de urbanism emis de primărie, aceasta fiind o măsură pentru încurajarea dezvoltării clădirilor cu consum de energie cât mai aproape de minim”.

  • Diplomația parlamentară facilitează schimbul de bune practici, contribuind astfel la promovarea unui viitor mai verde care prioritizează eficiența energetică

Doamna Ozmen a avut, anul trecut, mai multe acțiuni de diplomație parlamentară, consolidând relațiile internaționale și facilitând schimbul de bune practici, contribuind astfel la promovarea unui viitor mai verde care prioritizează eficiența energetică.

Domnia sa ne-a spus: “Mi-am asumat încă din 2022 și susținut obiectivele în domeniul diplomației, participând la întâlniri diplomatice care au consolidat relațiile internaționale și au facilitat schimbul de bune practici între România și alte state.

  • În cadrul vizitei în Danemarca, desfășurată în perioada 2-4 mai, obiectivul principal a constat în identificarea modelelor de performanță în eficiența energetică și energie regenerabilă, stabilind astfel punți de legătură cu reprezentanții danezi pentru a implementa soluții similare în România. Vizita tehnică, organizată cu sprijinul Ambasadei Regatului Danemarcei în România și a Excelenței Sale, domnul Ambasador Uffe A. Balslev, a subliniat angajamentul și deschiderea autorităților daneze pentru schimbul de bune practici în domeniul energiei și dezvoltării durabile.

 

  •  În luna iulie, am avut onoarea de a participa, la invitația dlui Virgil Popescu, Președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, la primirea delegației formată din reprezentanți ai mediului academic din România și SUA. Pe agenda discuțiilor, principalul subiect a fost Legea privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor.

 

  • În luna august, am găzduit vizita Excelenței Sale Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în România, pentru a discuta despre programele umanitare și de asistență socială adresate persoanelor vulnerabile desfășurate în țara noastră de către Ordinul Suveran de Malta.

  • La invitația doamnei Biró Rozália, Președinta Comisiei pentru Politică Externe din cadrul Camerei Deputaților, la discuțiile purtate cu delegația Regatului Maroc, condusă de către doamna Nadia Bouaida, Președinta Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare Națională și Afaceri Islamice din Parlamentul marocan. Delegația parlamentară marocană și-a arătat interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale pe teme de interes comun pentru statele noastre: energie, educație, antreprenoriat, cultură și turism.

  • În perioada 11 – 13 octombrie, am primit în România delegația din Baden-Württemberg, Germania, condusă de Dr. Andre Baumann, Secretar de Stat în Ministerul pentru Protecția Mediului, Schimbările Climatice și Sectorul Energetic. Printre principalele subiecte s-au numărat eficiența energetică, energia regenerabilă, hidrogenul, schemele de sprijin pentru utilizarea noilor tehnologii, pompele de căldură, alături de schemele de sprijin pentru eficiența energetică în industria prelucrătoare a materialelor de construcții.
    Pe perioada celor trei zile, delegația a susținut întâlniriri cu Președintele Senatului, dl. Nicolae Ciucă, Vicepreședintele Camerei Deputaților, dl. Lucian Bode, precum și cu Conducerea comisiilor de specialitate din Camera Deputaților. Agenda a inclus intâlniri și cu membrii Guvernului, la Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, precum și la Primăria Sectorului 6. Ultima zi a marcat deplasarea delegației în județul Tulcea pentru a marca interesul comun privind conservarea biodiversității în Delta Dunării, zonă aflată în Patrimoniul UNESCO.

 

  • Evenimente organizate pentru a aduce în atenția publică teme importante din energie

Eficiența energetică reprezintă o soluție reală la provocările curente și una din temele principale înscrise pe agenda publică.

Doamna Ozmen Ozmen susține: “Avem nevoie de un dialog activ între autorităţi şi sectorul construcţiilor pentru a îndeplini obiectivele europene de eficienţă energetică. “Conferința nZEB – Soluții inovative și surse de energie pentru clădiri cu zero emisii (ZEB)”, ajunsă la a V-a ediție, a fost o dezbatere aplicată privind decarbonarea sectorului clădirilor. În centrul discuțiilor au stat eficiența energetică și materialele de construcții sustenabile, în contextul tranziției de la standardele nZEB la cele ZEB, evidențiind sursele de energie și tehnologiile disponibile. Această tranziție prespune și reducerea emisiilor indirecte, integrarea componentelor de energie verde și adoptarea soluțiilor inovatoare și materialelor de construcții durabile”.

Expoziția “Viitorul energiei, în viziunea copiilor – un exercițiu de eficiență energetică – Ediția a II-a” s-a bucurat de participarea a 70 de copii, marcând astfel Ziua Eficienței Energetice. Doamna deputat a spus: “Întâlnirea cu cei mici ne-a oferit o perspectivă autentică despre viziunea noii generații asupra unui viitor fără emisii și clădiri curate. O altă întâlnire a fost cea a elevilor de la Liceul Tehnologic Petru Poni București la Palatul Parlamentului. Această vizită a reprezentat pentru mine o oportunitate de a sublinia importanța eficienței energetice, protecției mediului și implicării tinerilor în societate”.

În luna mai, dezbaterea “Economia hidrogenului și industriei”, organizată cu sprijinul dlui Bende Sándor, presedinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților și Energy Policy Group, în colaborare cu Confederația Patronală Concordia, a generat discuții relevante despre integrarea hidrogenului în sectoarele industriale și transport.

Conferința „Sustenabilitate, Arhitectură și Produse Tradiționale” a reunit la Palatul Parlamentului diplomați, demnitari, experți din ministere și reprezentanți ai mediului de afaceri din România. Evenimentul a facilitat schimbul de idei privind sustenabilitatea, inovațiile în arhitectură și conservarea produselor tradiționale, contextualizate în lumina schimbărilor și evoluțiilor actuale. Evenimentul s-a bucurat de prezența și susținerea dlui Borbély László, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Doamna Oana Ozmen a declarant: “Bilanțul anului trecut a fost cuprinzător cu acțiuni și rezultate concrete, dedicat în cea mai mare parte promovării eficienței energetice și sustenabilității în România. Succesele înregistrate prin promulgarea Legii nr. 237 privind integrarea hidrogenului și depunerea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 372/2005 demonstrează clar că politica presupune nu doar devotament, ci și muncă, profesionalism și cooperare”.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025