Energie

Oana Ozmen: Legea consumatorului vulnerabil – între necesitate și calcule politice

Oana Ozmen, deputat USR PLUS și secretar al Comisiei de industrii și servicii de la Camera Deputaților, a declarat, astăzi, după adoptarea Legii consumatorului vulnerabil: “Era necesară intrarea în vigoare a acestei legi înainte de liberalizarea pieței, așadar era esențial să fie adoptată cât mai rapid în beneficiul oamenilor care o așteaptă de atâția ani.

Faptul că, astăzi, reprezentanții Guvernului Cîțu au venit fără o proiectie financiară concretă sau un calcul al impactului bugetar la dezbaterea din cadrul comisiei este regretabil. Aveam nevoie să lucrăm pe scenariile propuse, să avem perspective pentru amendamentele propuse pentru a obține la final o lege predictibilă și aplicabilă. Azi, în Comisiile reunite ale Camerei Deputaților, fiecare formațiune politică a vrut să își arate susținerea față de un proiect atât de necesar, dar, din păcate, adoptat foarte târziu

Ne dorim să venim cu adevărat în ajutorul oamenilor și acest lucru nu se poate realiza decât printr-o comunicare permanentă și constructivă între Guvern și Parlament.

Mă bucur că, astăzi, Parlamentul a adoptat, în formă finală, Legea consumatorului vulnerabil, un proiect crucial pentru foarte mulți cetățeni aflați în sărăcie energetică, care aveau și au mare nevoie de ajutor.”

Articole recente

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în…

o oră ago

Ministrul Radu Miruță a demis 21 de administratori speciali, de la 21 de societăți ale statului român

Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat că a demis 21 de administratori speciali ai companiilor…

2 ore ago

România, prima în UE la inflația medie anuală pe 2024

de Dan Pălăngean România a înregistrat în 2024 cea mai mare inflație MEDIE anuală dintre…

2 ore ago

MAGNOR își dublează cifra de afaceri și realizează profituri de aproape trei ori mai mari în primul semestru din 2025

În prima jumătate a anului, cifra de afaceri a MAGNOR, companie românească specializată în tranzacționarea…

2 ore ago

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More