Relaţia bilaterală a României cu landul Baden-Württemberg poate fi consolidată în domeniul energiei, tranziției energetice, mediului și conservării biodiversității în Delta Dunării, a declarat, astăzi, doamna Oana Ozmen, deputat PNL, secretar al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, în cadrul celei de-a doua vizite organizată în România de autorităţile landului Baden-Württemberg.
Doamna Oana Ozmen a declarat: “Împreună cu domnul Lucian Bode, Vicepreședintele Camerei Deputaților, l-am primit la Parlament pe domnul Dr. Andre Baumann, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Protecției Climei și Sectorului Energiei al statului Baden-Württemberg, care conduce o delegație de parlamentari și alți oficiali din Republica Federală Germania, prezentă în România pentru câteva zile.
Comisia pentru Industrii și Servicii își propune să continue și să dinamizeze dialogul cu reprezentanții delegației din Republica Federală Germania.
Am prezentat delegației germane eforturile făcute de țara noastră pentru consolidarea sustenabilă a industriei, măsurile privind eficiența energetică a clădirilor, precum și posibilitatea colaborării privind accesul la tehnologie privind rethnologizarea și înverzirea industriei.
Anul trecut am inițiat Legea privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor, iar în continuare ne propunem să adoptăm noi legi pentru consolidarea unui viitor verde.
Temele de discuție pentru ambele întâlniri au vizat chestiuni cruciale legate de viitorul transporturilor și sustenabilitate, cu un accent deosebit pe utilizarea combustibililor alternativi și verzi, esențiali pentru reducerea emisiilor de carbon. Au fost abordate, de asemenea, subiecte din sfera dezvoltării proiectelor pilot în sectorul hidrogenului și transportului, evidențiind angajamentul față de inovațiile tehnologice. Un alt punct important a fost sprijinirea eficienței energetice în zonele urbane mici și rurale, unde au fost propuse măsuri și inițiative strategice menite să optimizeze consumul energetic și să promoveze practici durabile. Totodată, a fost subliniată și importanța siturilor UNESCO și mai cu seamă relevanța includerii unor noi situri naturale, care să contribuie la conservarea biodiversității și la valorificarea patrimoniului cultural în contextul dezvoltării durabile.
Totodată, le-am transmis membrilor delegației conduse de Dr. Andre Baumann mesajele domnilor Bende Sándor, Președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii, Ioan Mang, Vicepreședintele Comisiei pentru Industrii și Servicii, și Florin Alexe, membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii.
Îi mulţumesc domnului Jurgen Raizner, Founder Steinbeis România, care a promovat de-a lungul timpului dezvoltarea acestui dialog bilateral”.
Cu această ocazie, Lucian Bode, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat: “România şi Germania au o relație bilaterală profundă și complexă, cu valențe strategice, atât la nivel politic, cât şi economic. În cadrul întrevederii pe care am avut-o astăzi cu delegația de oficiali din Germania, am aprofundat dialogul politic și economic cu landul Baden-Württemberg și am discutat aspecte de interes comun referitoare la energie, utilizarea hidrogenului, protecția mediului, reducerea emisiilor, protejarea biodiversității și sprijinirea parteneriatelor bilaterale la nivel local. Mă bucur că această întrevedere s-a realizat la mai puțin de un an de la ultima noastră întâlnire și am putut să discutăm concret despre stadiul proiectelor bilaterale pe care urmează să le dezvoltăm”.
Realizarea acestor vizite oficiale sunt datorate deplasării delegației membrilor Comisiei pentru Industrii și Servicii în Stuttgart și landul german Baden-Württemberg, efectuată și coordontă de Oana-Marciana Özmen în primăvara anului 2022.
Componenta delegației a fost formată din: Dr. Andre Baumann, Secretar de Stat, Ministerul Mediului, Protecției Climatice și Sectorului Energiei Baden-Württemberg, Daniel Karrais, Deputat, Parlamentul landului Baden-Württemberg, Johanna Bamberger, Departamentul politici UE şi internaționale, Ministerul Mediului, Protecției Climatice și Sectorului Energiei Baden-Württemberg, Katrin Heer, Senior Policy Officer, Ministerul Mediului, Protecției Climatice și Sectorului Energiei Baden-Württemberg, Theresia Bauer, Director Executiv, Baden-Württemberg Stiftung gGmbH, Joachim Kugler, Regional Representative Southwest Germany, Siemens Energy, Andreas Renner, Șeful Politicii și Afacerilor Guvernamentale, EnBW Energie Baden-Württemberg AG, Florian Reuter, Team Manager National Policy, TransnetBW GmbH, Petra Engstler-Karrasch, Director Executiv, Camera de Comerț și Industrie Ulm, Sandrina Köbinger, Șefa Secției Economice, Ambasada Germaniei, Cristina Raiciu, Șef-Adjunct Secția Economică, Ambasada Germaniei.