Gradul de subscriere al tranșei de retail din oferta Premier Energy a depășit 650%, la finalul zilei de azi, ultima în care micii investitori beneficiau de discountul de 5%, la prețul final. Micii investitori au subscris 47 de milioane de acțiuni, în sumă de un miliard de lei.
În acest moment, la subscrierea minima de 100 de actiuni, clientul va primi 15 actiuni, potrivit Estinvest.
Intervalul orientativ al Prețului de Ofertă a fost stabilit între 19 RON și 21,50 RON pe Acțiune Oferită (“Intervalul Prețului de Ofertă”).
Oferta include până la 35.937.859 Acțiuni Oferite: (i) un număr de până la 25.000.250 Acțiuni Noi oferite spre subscriere de Societate, și (ii) un număr de până la 6.250.063 Acțiuni Existente oferite spre vânzare de către principalul său acționar EMMA Alpha Holding Ltd (“EMMA Capital”, “Acționarul Vânzător”) (împreună, “Acţiunile de Bază”), și un număr de până la 4.687.546 Acțiuni Supra-alocate puse la dispoziţie de EMMA Capital.
• În plus, la recomandarea Coordonatorilor Globali Comuni și în urma consultării cu aceștia, Societatea și Acționarul Vânzător pot decide în comun să majoreze numărul de Acțiuni Oferite cu până la 20% din numărul de Acțiuni de Bază, reprezentând până la 6.250.063 Acțiuni suplimentare, din care 80% vor fi Acțiuni Noi suplimentare și 20% Acțiuni Existente suplimentare. După finalizarea IPO, EMMA Capital va continua să dețină majoritatea acțiunilor în Premier Energy Group.
Oferta publică inițială constă într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România, precum și într-o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili. Oferta este împărțită în două Tranșe ale Ofertei, după cum urmează:
(i) 20% din Acţiunile Oferite vor fi oferite iniţial Investitorilor de Retail, iar (ii) Acţiunile Oferite rămase vor fi oferite iniţial Investitorilor Instituționali.
Preţul de Ofertă şi numărul exact de Acţiuni Oferite care vor fi vândute vor fi stabilite în urma procesului de bookbuilding din cadrul Perioadei de Ofertă şi se estimează că vor fi anunţate în data de 16 mai 2024 sau în jurul acestei date. Decontarea este preconizată să aibă loc în data de 20 mai 2024 sau în jurul acestei date. Admiterea Acțiunilor la tranzacționare şi începerea tranzacţionării la BVB este de aşteptat să aibă loc în data de 27 mai 2024 sau în jurul acestei date. Se preconizează că Acțiunile vor fi tranzacționate având simbolul “PE”.
Cu peste 3.600 de kilometri de reţea de distribuţie, Premier Energy Group este al treilea cel mai mare distribuitor de gaze naturale din România. La 31 decembrie 2023, Societatea deţinea 116 concesiuni de gaze naturale, dintr-un total de aproximativ 950 de concesiuni acordate pentru întregul teritoriu al României.
În România, Premier Energy Group este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de energie regenerabilă şi administrează aproximativ 16% din capacitatea instalată de producţie a energiei solare şi eoliene de către producători independenţi. Societatea are o capacitate de energie regenerabilă de 919 MW în România, deţinută, administrată sau în dezvoltare.
În Moldova, Premier Energy Group este cel mai mare furnizor de energie regenerabilă, cu o cotă de piaţă de 22% şi o capacitate de energie regenerabilă de 111 MW, în proprietate, administrată sau în dezvoltare.
Premier Energy Group a fost înfiinţată în 2012, a intrat pe piaţa gazelor naturale din România în 2013, iar pe piaţa energiei electrice din Republica Moldova în 2019. Compania este deţinută integral de EMMA Capital, care are una dintre cele mai experimentate echipe de investiţii din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est, cu o creştere puternică şi o tradiţie în crearea de valoare, precum şi un model consacrat de operaţiuni în domeniul investiţiilor.
În anul încheiat la 31 decembrie 2023, grupul a generat venituri consolidate de 912 milioane de euro, profit net de 78,8 milioane de euro şi EBITDA ajustat de 127,7 milioane de euro.