Afaceri

Oficialii Ateşçi, unul dintre cei mai mari producători de linii de producție pentru armament și muniție din Turcia, discuții la Ministerul Economiei

În data de 5 ianuarie 2023, la sediul Ministerului Economiei a avut loc o întâlnire între Mihai Macaveiu, secretar de stat și reprezentanții companiei turcești Ateşçi, unul dintre cei mai mari producători de linii de producție pentru armament și muniție din această țară. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate diversele soluții de fabricare a munițiilor dar și posibilitățile de investiții în România.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Mihai Macaveiu a declarat: “Investițiile în industria de apărare trebuie să fie realizate cât mai repede, pentru ca întreg domeniul să redevină competitiv iar toate soluțiile de fabricare prezente astăzi la nivel mondial sunt benefice industriei din țara noastră. Trebuie să avem grijă ca toate acestea să fie realizate în conformitate cu cerințele actuale și, în același timp, în conformitate cu cerințele comerciale.”

România, prin Ministerul Economiei, și-a manifestat interesul pentru întărirea și dezvoltarea industriei de apărare, mai ales în contextul geopolitic actual. Astfel, printre obiectivele principale se numără creșterea capabilităților de dezvoltare a armamentului și a facilităților existente, dar și dezvoltarea de noi tehnologii în acest sector pentru a putea răspunde nevoilor de înzestrare ale Forțelor Sistemului Național de Apărare, precum și cerințelor partenerilor noștri din Uniunea Europeană și NATO.

La întâlnire au mai participat și Cucu Claudiu, consilier secretar de stat, Enache Costel, consilier ministru, Cristi Zevedei șiDr. Dobîrcianu Sorin, International Sr. Lead Expert NATO.

Articole recente

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

21 de minute ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

4 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More