Omniasig a transmis, astăzi, că este în dialog deschis cu sindicatul, dar că, pe fondul pandemiei și a impredictibilității, nu au putut fi susținute solicitările de majorare a beneficiilor.
Compania a făcut precizari, după ce Cartel Alfa a anunțat declanșarea conflictului de muncă la compania de asigurare.
Compania face următoarele precizări:
“Încă de la începutul crizei medicale generate de Covid-19, care ne-a adus la marginea unei crize economico-financiare la nivel global, OMNIASIG a pus pe primul loc grija față de angajați și față de clienți și parteneri. Sănătatea și protecția angajaților, a clienților și a partenerilor au fost permanent și sunt în continuare o prioritate pentru noi.
În această perioadă dificilă și fără precedent, conducerea companiei a fost în continuare atentă și preocupată de protejarea și retenția angajaților săi pe termen mediu și lung, astfel că nu s-au luat deloc măsuri economice care să afecteze angajații, precum concedieri sau scăderi de salarii, iar compania a reușit să mențină nivelul salarial și toate beneficiile anterioare pentru întregul personal, în pofida încetării contractului colectiv de muncă.
Totodată, am acționat responsabil și solidar și ne-am aliniat măsurilor impuse de autorități, asigurând în același timp continuitatea activității, astfel încât să asigurăm nu doar bunul mers al companiei, ci și stabilitatea locului de muncă pentru toți angajații noștri.
Totuși, lipsa de predictibilitate în ceea ce privește evoluția situației economico-financiare generate de măsurile luate în vederea diminuării impactului Covid-19, la nivel local dar și la nivel global, obligă compania la un management prudent și responsabil. Prin urmare, am propus, în cadrul negocierilor cu sindicatul, să menținem la nivelul actual salariile și beneficiile în această perioadă, concentrându-ne pe continuitate și menținerea stabilității personalului.
Având în vedere această lipsă de predictibilitate, precum și estimarea conducerii companiei referitoare la impactul situației generate de noul coronavirus, impact ce se va resimți în business începând cu al doilea trimestru, în pofida începutului bun de an, nu au putut fi susținute solicitările actuale ale sindicatului OMNIASIG, de majorare a beneficiilor în această perioadă.
Regretăm această situație, însă este reponsabilitatea conducerii companiei de a lua măsurile necesare pentru asigurarea continuității activității și menținerea business-ului în această situație dificilă, atât la nivel național, cât și internațional.
Ne exprimăm încă o dată, pe această cale, deschiderea de comunicare pe acest subiect și găsirea unei soluții viabile și benefice ambelor părți.”
Peste 700 de salariați, membri de sindicat din cadrul Sindicatului OMNIASIG, au hotărât declanșarea conflictului colectiv de muncă de la nivelul companiei, deoarece negocierile începute pe data de 5 februarie 2020, au eșuat ca urmare a refuzului conducerii de a răspunde favorabil revendicărilor acestora, arată un comunicat transmis de Cartel Alfa.
Salariații sunt foarte nemultumiți deoarece, în ultimii doi ani, compania nu a mai acordat nicio creștere salarială și dorește ca în continuare timp de doi ani să nu acorde nimic. Revendicările principale ale salariaților se referă la o majorare salarială de 10% care să acopere inflația din perioada 2016-2019, creșterea valorii tichetelor de masă de la 9,57 lei/zi la 15 lei/zi și majorarea cuantumului unor bonusuri și prime acordate la nivelul companiei cu diverse ocazii, potrivit comunicatului.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.