Burse/Investitii

OMV depreciază cu două miliarde de euro valoarea activelor din cauza retragerii din Rusia

Grupul austriac OMV a anunţat vineri că a decis să ajusteze cu două miliarde de euro valoarea activelor sale din cauza retragerii din proiectul gazoductului “Nord Stream 2” şi a reevaluării activităţilor sale din Rusia după debutul invadării Ucrainei, transmite APA, potrivit Agerpres.

Luna trecută, acţionarul majoritar de la OMV Petrom a anunţat că Rusia nu va mai una din regiunile sale cheie, alăturându-se altor mari companii energetice occidentale care au decis să se retragă din Rusia.

Potrivit OMV, grupul a recurs la o depreciere de un miliard de euro în legătură cu proiectul gazoductului Nord Stream 2, care a fost oprit de autorităţile de la Berlin. În plus, au fost decise ajustări ale valorii contabile la două entităţi ruseşti prin intermediul cărora OMV deţine o participaţie de 24,99% la zăcământul de gaze Yuzhno Russkoye din Rusia, ceea ce înseamnă o lovitură suplimentară de un miliard de euro.

Aceste deprecieri vor fi incluse în rezultatele financiare pe primul trimestru, care urmează să fie date publicităţii în data de 29 aprilie.

De asemenea, OMV a anunţat vineri că producţia sa de hidrocarburi a scăzut în primul trimestru al acestui an, până la 457.000 de barili echivalent petrol pe zi, de la 491.000 barili echivalent petrol pe zi în ultimul trimestru al anului trecut. Această scădere se datorează în principal unei diminuări a producţiei de gaze, până la 262.000 de barili echivalent petrol pe zi în T1 2022, de la 298.000 barili echivalent petrol pe zi în T4 2021.

În schimb, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a urcat până la un nivel record de 9,75 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T1 2022, de la 6,25 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T4 2021 şi 1,68 dolari pentru un baril de echivalent petrol în primul trimestru al anului trecut.

“Impactul pozitiv al unei marje de rafinare mai mari a fost contracarat de creşterea costurilor cu utilităţile şi a cotaţiilor la ţiţei brut”, a precizat grupul austriac.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

8 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

8 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

10 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More