Burse/Investitii

OMV Petrom, despre vânzarea de gaze din Neptun Deep către Uniper: Nu comentăm asupra detaliilor comerciale; Compania respectă toate reglementările legale din România

Oficialii OMV Petrom ne-au transmis că nu comentează asupra detaliilor comerciale, în urma informațiilor publicate de Reuters că OMV Austria a încheiat un acord pentru a furniza gaze din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, către Uniper din Germania, din 2027.

Reprezentanții OMV Petrom ne-au transmis: “OMV Petrom este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze din Romania, asigurând circa 40% din cererea de gaze a țării, din producția proprie și din contracte de cumpărare de gaze.
Continuăm să acoperim necesarul de gaze din România, încercând totodată să contribuim la securitatea aprovizionării regiunii.

Neptun Deep progresează conform planului, începerea producției fiind estimată pentru 2027. Având în vedere magnitudinea proiectului, este uzual ca producătorii să securizeze în avans vânzarea unei părți din volumele care urmează să fie produse.

Nu comentăm asupra detaliilor comerciale. Compania respectă toate reglementările legale din România”.

Volumul total al contractului reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 și ar fi prima înțelegere care stă la baza mult așteptatului proiect de adâncime, la mai bine de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secțiunea României a Mării Negre.

Potrivit unor surse, este vorba de 1 miliard de mc de gaz (1% din jumătatea care revine OMV Petrom), adică 0,5% din producția estimată.

Proiectul Neptun Deep, care este de așteptat să înceapă să producă în 2027, are aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaz, ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din UE.

Odată ce va începe producția, România va deveni pentru prima dată cel mai mare producător de gaze din UE și un exportator net de gaze.

OMV Petrom și producătorul de stat Romgaz, care dețin proiectul Neptun Deep în cote egale 50:50, au aprobat proiectul în 2023.

Producătorii plănuiesc să vândă gazul separat, dar conform unei legi românești, guvernul va avea un drept de preempțiune la gazul din proiect.

View Comments

Articole recente

ACDBR: impozitul pe cifra de afaceri afectează mai mult companiile cu capital românesc decât cele multinaţionale

Dacă impozitul pe cifra de afaceri nu va fi eliminat prin "pachetul II de măsuri"…

2 ore ago

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape șapte miliarde de lei, în luna septembrie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în…

4 ore ago

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 177,4 miliarde lei, în iulie

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 177,4 miliarde lei, la finalul…

5 ore ago

Sondaj Avangarde: USR partidul preferat la Parlamentare, Băluţă (PSD) şi Ciucu (PNL) – preferaţi la Primăria Capitalei

USR va fi pe primul loc la alegerile parlamentare, dacă acestea ar avea loc într-o…

5 ore ago

Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 4% în iulie 2025

Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 3,89% în iulie 2025, comparativ cu luna precedentă,…

5 ore ago

Care măsură aduce mai mulți bani la buget – IMCA sau noua taxă pe afiliați (Adrian Luca, consultant fiscal)

Noua „taxă pe afiliați” lovește în multinaționale semnificativ mai dur decât IMCA (impozitul pe cifra…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More