Instanţa suspendă executarea Hotărârii CGMB din 18 decembrie 2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Aleea Modrogan nr. 1A” și autorizației de construire, până la pronunțarea instanței de fond, a anunţat conducerea One United Properties SA.
Este vorba de proiectul One Modrogan.
One United Properties a transmis: “La data de 8 iulie 2022, Curtea de Apel București a făcut publică soluția pronunțată în recursul dosarului 32458/3/2021, prin care instanța de recurs a respins ca nefondate recursurile incidente formulate de societatea One Modrogan S.R.L. și intervenienta accesorie în sprijinul pârâtei, Asociația Lexcivica, și a admis recursul principal formulat de reclamanta Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural. Prin această hotărâre definitivă instanța de recurs a casat soluția pronunțată în faza de fond și, în rejudecare, a dispus suspendarea executării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 707 din 18 decembrie 2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Aleea Modrogan nr. 1A” și autorizației de construire nr. 529/1838607 din 21 septembrie 2020 emisă de Primarul General al Municipiului București, până la pronunțarea instanței de fond.
Pronunțarea instanței de fond va avea loc în cadrul dosarului 11527/3/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului București, pentru care primul termen de judecată a fost deja stabilit la data de 6 septembrie 2022.
În vederea executării deciziei Curții de Apel București, One Modrogan SRL va proceda la luarea măsurilor necesare pentru punerea în siguranță a șantierului, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Societatea va informa piața în mod continuu cu privire la evoluția acestor dosare.”
Potrivit raportului anual One United Properties, One Modrogan a inregistrat venituri contractuale de 94.972.128 lei, in 2021, si de 19.119.721 RON, in 2020. Compania a raportat in 2021 o crestere cu 69% a vanzarilor la One Modrogan, de la 12 unitati, la 22 unitati. Proiectul trebuia livrat in T4 2022.
Anul trecut, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anuntat ca va înainta către Prefectul Municipiului București o solicitare de anulare a autorizației pentru construcţia din Aleea Modrogan nr. 1A și va sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții.
Aceasta a scris, in ianuarie 2021: “În această dimineață am mers pe Aleea Modrogan nr. 1A din inima Bucureștiului și am văzut șantierul de acolo. Este îngrozitor să privești cum o zonă protejată devine betonată din cauza unor funcționari publici cu interese meschine. În Parcelarea Filipescu cineva s-a gândit să planteze 3 blocuri și să distrugă zona istorică. Știm foarte bine cine a dat aceste avize și autorizații de construire.
Alături de mine venit și domnul viceprimar al Sectorului 1 Oliver Păiuși care a început deja demersurile de verificare a documentației elaborată de funcționarii din Primăria Sectorului 1. Eu voi înainta către Prefectul Municipiului București o solicitare de anulare a autorizației de construire și voi sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții.
Avem zero toleranță față de cei care aleg să distrugă moștenirea impresionantă a Bucureștiilor”.
Potrivit filmului postat de Clotilde Armand, este vorba de compania One United Properties care va dezvolta în zona aleea Modrogan un proiect rezidențial exclusivist, format din 3 blocuri cu regim redus de înălțime (3 etaje cu 4 retras).