Şantierul din curtea sediului central al PNL (n.r. ansamblul One Modrogan) a fost sistat de instanţă, a anunţat, luni, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a acuzat Prefectura Capitalei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii că nu şi-au făcut treaba în acest caz.
Aceasta a scris pe Facebook: “Judecătorii au oprit betonarea din Aleea Modrogan nr. 1A, grădina vilei Filipescu-Brâncoveanu, monumentul istoric din curtea sediului central al PNL. Justiția a făcut treaba Prefecturii București și a Inspectoratului de Stat în Construcții, două instituții care au asistat impasibile la distrugerea unei zone cu un grad maxim de protecție cu toate că au fost sesizate de Primăria Sectorului 1.
Anul trecut în luna ianuarie am început demersurile de verificare a documentației elaborate de funcționarii din Primăria Sectorului 1 pentru șantierul din Aleea Modrogan 1A. Pentru mine este ireal cum nimeni nu a văzut că s-au tăiat zeci de copaci și cum a răsărit un șantier în curtea sediului central PNL, într-o zonă mega protejată de lege.
Facts:
– Aleea Modrogan 1: Vila Filipescu-Brâncoveanu, monument istoric cu grad maxim de protecție, conservarea este obligatorie;
– Noiembrie 2014: RA-APPS vinde la licitație publică serele domeniului, 4.200 mp, cu 4,4 milioane de euro;
– Decembrie 2019: CGMB aprobă construcția de “locuințe colective”, deși parcela făcea parte dintr-un “spațiu verde amenajat”;
– În locul serelor vor fi construite trei blocuri cu patru etaje. Cele 100 de apartamente de lux vor fi vândute cu prețuri între 840.000 euro – 2.900.000 euro.
Concluzii:
Am înaintat către Prefectura București și Inspectoratul de Stat în Construcții solicitarea de verificare a legalității PUZ-ului în vederea suspendării lucrărilor. N-au făcut nimic aceste instituții. În schimb, judecătorii au oprit betonarea din Aleea Modrogan nr. 1A, grădina vilei Filipescu-Brâncoveanu, monumentul istoric din curtea sediului central al PNL (n-am auzit pe nimeni din PNL PÂNĂ ASTĂZI să fie revoltat că în curtea sediului lor a răsărit un complex rezidențial).
Este o tragedie să privim neputincioși cum dispare sub ochii noștri o zonă protejată de lege pentru niște interese imobiliare”.
- Nicuşor Dan: Două ”speculaţii imobiliare”, oprite de instanţă; vom cere revenirea la situaţia anterioară
El a spus, luni, într-o conferinţă de presă, că aceste “speculaţii imobiliare”, anume Modrogan 1A şi Icoanei nr. 2-8, au fost aprobate de administraţia fostului edil al Capitalei, Gabriela Firea, în ultimele zile de mandat.
Instanţa suspendă executarea Hotărârii CGMB din 18 decembrie 2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Aleea Modrogan nr. 1A” și autorizației de construire, până la pronunțarea instanței de fond
Este vorba de proiectul One Modrogan.
One United Properties a transmis: “La data de 8 iulie 2022, Curtea de Apel București a făcut publică soluția pronunțată în recursul dosarului 32458/3/2021, prin care instanța de recurs a respins ca nefondate recursurile incidente formulate de societatea One Modrogan S.R.L. și intervenienta accesorie în sprijinul pârâtei, Asociația Lexcivica, și a admis recursul principal formulat de reclamanta Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural. Prin această hotărâre definitivă instanța de recurs a casat soluția pronunțată în faza de fond și, în rejudecare, a dispus suspendarea executării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 707 din 18 decembrie 2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Aleea Modrogan nr. 1A” și autorizației de construire nr. 529/1838607 din 21 septembrie 2020 emisă de Primarul General al Municipiului București, până la pronunțarea instanței de fond.
Anul trecut, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anuntat ca va înainta către Prefectul Municipiului București o solicitare de anulare a autorizației pentru construcţia din Aleea Modrogan nr. 1A și va sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții.