Update articol:

ONJN: Finanţări de 5 milioane euro pentru programe privind prevenţia şi tratarea adicţiei de jocuri de noroc

ONJN: Finanţări de 5 milioane euro pentru programe privind prevenţia şi tratarea adicţiei de jocuri de noroc
 - poza 1

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a publicat în transparenţă decizională, pentru 30 de zile, programul “Conştient şi Liber” prin care va acorda finanţări nerambursabile în cuantum de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea de programe privind prevenţia şi tratarea adicţiei de jocuri de noroc.

“Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) anunţă lansarea în transparenţă decizională, pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice, a proiectelor de ordine ce vor fi emise de Preşedintele ONJN privind Metodologia de evaluare, selectare şi finanţare a proiectelor, precum şi Ghidul Solicitantului pentru Programul Naţional de Interes Public “CONŞTIENT ŞI LIBER”, sesiunea de finanţare 2026. Prin aceste acte normative, ONJN stabileşte cadrul procedural şi financiar prin care vor fi acordate finanţări nerambursabile din venituri proprii, în aplicarea dispoziţiilor din OUG 77/2009, în vederea susţinerii proiectelor şi activităţilor de prevenire şi tratament a adicţiei de jocuri de noroc, fonduri destinate protejării minorilor şi a altor grupuri vulnerabile, precum şi combaterii dependenţei de jocuri de noroc”, se arată în comunicatul ONJN.

Buget total alocat sesiunii este de aproape 25,42 milioane de lei (echivalentul a 5 milioane de euro) iar sursa de finanţare o reprezintă veniturile proprii ale activităţii organizate pe lângă ONJN.

O sumă de 6 milioane de lei (echivalentul a 1,2 milioane de euro) va fi alocată pentru proiecte de infrastructură privind înfiinţarea, extinderea sau dotarea centrelor de tratament pentru dependenţa de jocuri de noroc – eligibile exclusiv pentru autorităţi publice iar alte 19,3 milioane de lei (echivalentul a 3,8 milioane de euro) pentru proiecte din domeniile de prevenire şi educaţie, protecţia minorilor, tratament şi consiliere, cercetare, digitalizare şi promovarea jocului responsabil.

“La preluarea mandatului, în urmă cu şase luni, am promis că voi face câteva lucruri care erau obligatorii prin lege şi pe care ONJN nici măcar nu le începuse: un sistem de autoexcludere, controale ferme la organizatorii de jocuri de noroc, transparentizare totală prin crearea registrului public al mijloacelor de joc, deblocarea fondurilor din care se pot derula programe de prevenţie şi tratare a adicţiei de jocuri de noroc. Tot ceea ce am promis s-a materializat, iar astăzi mai facem un pas înainte. Lansăm în dezbatere publică Programul “Conştient şi Liber”, prin care vom oferi finanţare nerambursabilă, în cuantum de 5.000.000 de euro, pentru implementarea de către autorităţile publice sau de către ONG-uri a unor programe atât de necesare pentru tinerii din România şi pentru persoanele vulnerabile. Este primul demers de acest fel din istoria ONJN, iar dacă acesta se va dovedi a fi un succes, vom organiza şi sesiunea a doua, în cursul anului 2026, cu o finanţare similară” a declarat preşedintele ONJN, Vlad-Cristian Soare, potrivit comunicatului citat.

El a anunţat, de asemenea, că separat vor fi derulate campanii media de conştientizare şi va fi operaţionalizată o linie de suport de tip help-line.

Şeful ONJN promite, totodată, continuarea procesului de digitalizare a instituţiei şi dezvoltarea unui sistem de monitorizare a tuturor tranzacţiilor realizate de operatori.

“După ce, alături de Autoritatea pentru Digitalizarea României, am dezvoltat prima aplicaţie cloud-native din istoria Cloud-ului Privat Guvernamental, îmi propun să continui procesul de digitalizare profundă a instituţiei, orientat către eficienţă, transparenţă şi servicii moderne pentru cetăţeni. Urmează să dezvoltăm un sistem de monitorizare a tuturor tranzacţiilor realizate de către operatorii de jocuri de noroc, care va include şi automatizări în intervenţia împotriva pieţei negre a jocurilor de noroc; un sistem de geolocalizare a mijloacelor de joc, interconectat cu registrul public al mijloacelor de joc; un sistem de autoexcludere performant, care să înlocuiască soluţia intermediară creată la preluarea mandatului; un sistem de gestiune a documentelor, astfel încât, în ONJN, să nu mai existe documente în format fizic, iar toată relaţionarea operatorilor să se realizeze prin intermediul unui spaţiu privat virtual, de la distanţă; un portal de petiţionare modern, cu chatbot integrat şi website nou. Toate acestea se vor materializa cu aceeaşi viteză cu care s-au realizat toate obiectivele de până acum”, a subliniat Soare.

În cadrul procedurii de consultare publică, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile publice, instituţiile de învăţământ, unităţile medicale sau cultele recunoscute sunt invitate să transmită propuneri, sugestii şi observaţii pe marginea proiectelor de acte normative.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (10/11/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.11.2025 - 07.11.2025

AAGES S.A. (AAG) (10/11/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03-07 noiembrie 2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (10/11/2025)

Actualizare comitete consultative

ARMATURA S.A. (ARM) (10/11/2025)

Disponibilitate raport T3 2025

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/11/2025)

Disponibilitate raport T3 2025 si detalii teleconferinta