Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzStatele lumii vor trebui să ia “măsuri imediate” împotriva “rasismului sistemic” ale cărui victime sunt persoanele de culoare, a cerut luni Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, la câteva zile după condamnarea în SUA a poliţistului care l-a omorât pe George Floyd, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Numai abordările care vizează deopotrivă lacunele endemice ale forţelor de ordine şi rasismul sistemic – şi originile sale – vor face dreptate memoriei lui George Floyd şi multor altora care şi-au pierdut viaţa sau care au fost afectaţi iremediabil”, a declarat Bachelet, cu ocazia publicării unui raport al Înaltului Comisariat cerut de Consiliul ONU pentru drepturile omului, cu referire la afro-americanul devenit simbolul victimelor violenţelor poliţieneşti şi rasiale în SUA după moartea sa la 25 mai 2020.
“Există în prezent o posibilitate de o importanţă capitală de a marca un moment de cotitură pentru egalitatea şi justiţia rasiale”, mai relevă raportul.
Vineri, Derek Chauvin, poliţistul alb care i-a apăsat cu genunchiul pe gât lui George Floyd timp de mai multe minute, a fost condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare, o pedeapsă ridicată şi rară în SUA şi care reflectă impactul planetar al dramei.
Moartea lui George Floyd şi “manifestaţiile de masă” care au urmat peste tot în lume constituie de fapt un moment “decisiv în lupta împotriva rasismului”, şi trebuie profitat de el, subliniază de asemenea Înaltul Comisariat pentru drepturile omului.
Această mobilizare a permis “un proces de conştientizare mult timp amânat a rasismului şi a plasat în centrul dezbaterilor caracterul sistemic al rasismului”, subliniază Michele Bachelet într-un comunicat care însoţeşte raportul.
Acest rasism sistemic înseamnă că populaţiile africane sau de descendenţă africană se găsesc marginalizate economic şi politic, nu au acelaşi acces ca ceilalţi la educaţie sau la îngrijiri de sănătate de calitate ori se regăsesc subreprezentate în societate.
În acest sens, raportul cere statelor “să adopte măsuri care să mobilizeze toate puterile publice” în planuri care să beneficieze de “resurse suficiente”.
Raportul solicită de asemenea introducerea unor statistici etnice, singura modalitate de a permite “să se înţeleagă mai bine amploarea rasismului sistemic (…) şi să se controleze eficacitatea măsurilor strategice” adoptate.
Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…
GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…
Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…
Astăzi, la Mintia, a avut loc o vizită de lucru, ocazie cu care a fost…
SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…
Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…
This website uses cookies.
Read More