Conform celui mai recent studiu World Values Survey, care acoperă un eșantion reprezentativ de populații din peste 40 de țări cu venituri mici și medii, sistemele progresive de impozitare sunt susținute, în general, de populație. Un alt argument în favoarea unui sistem de impozitare progresiv este acela că ar fi un canal cheie pentru a reduce inegalitatea pe termen scurt.
În termeni simpli, impozitarea progresivă presupune că persoanele cu un venit disponibil mai mare trebuie să plătească un procent mai ridicat din venit către Stat decât cei cu un câștig scăzut sau moderat. Acest mod de impozitare este aplicat în majoritatea țărilor dezvoltate, cu economii puternice și stabile, precum și clase mijlocii reprezentative, cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Danemarca, Olanda şi Suedia. Însă diferențele dintre aceste țări și România sunt multe și, unele dintre acestea, fundamentale.
Clasa de mijloc, spre exemplu, nu este atât de bine dezvoltată la noi ca să poată suporta o impozitare mai ridicată a veniturilor personale. Să nu uităm că această clasă este formată, în general, din antreprenori, iar aceștia sunt deja aproape sugrumați de fiscalitatea autohtonă, care se tot înăsprește de la un an la altul. Clasa mijlocie ar trebui să câștige suficient, astfel încât, după majorări de impozite, să rămână în continuare cu venituri îndestulătoare.
De asemenea, în țările menționate anterior, nu doar veniturile din salarii fac obiectul impozitării progresive, ci toate tipurile de venituri, inclusiv câștigurile din dividende, dobânzi sau investiții în acțiuni. Aceasta este principala sursă de venituri a celor din clasa de mijloc, nu salariile. Veniturile mai mari sunt obținute sub alte forme de organizare, cum ar fi PFA, microintreprinderi sau contracte de management. Degeaba se modifică sistemul de impozitare a veniturilor din salarii, dacă veniturile cele mai mari sunt obținute din alte surse.
Un alt exemplu de diferențe ar fi sistemul de deduceri sau scutiri implementat în țările care au apelat la această formă de impozitare. Din venitul impozabil nu se deduc doar contribuțiile sociale, ci și dobânzile la credite, cheltuielile cu transportul, costurile cu educația copiilor sau abonamentele de sănătate și contribuțiile facultative pentru pensii. Ca urmare, pentru a introduce în România un astfel de sistem de impozitare, ar fi necesare modificări legislative importante, nu doar câteva ajustări prin ordonanțe guvernamentale ale Codului fiscal.
O impozitare progresivă a veniturilor ar reduce și mai mult disponibilul populației pentru consum și economisire, ceea ce ar pune o presiune suplimentară pe stabilitatea și creșterea economiei, mai ales că economia noastră este bazată preponderent pe consum. Mai mult și mai grav, reducerea venitului net ar putea conduce și la dificultatea unora de a își plăti rata către bancă, cu efecte în creșterea nivelului creditelor neperformante.
Din punctul de vedere al contribuabililor, ar putea exista un ecou pozitiv din partea persoanelor cu venituri mici. Însă ar fi un avantaj doar la nivel de percepție, deoarece acestora nu li se va ameliora situația financiară pe termen scurt și mediu.
Să ne gândim și la cum va fi pentru Stat, care este angajator pentru aproape 1,3 milioane de salariați, cu venituri net superioare salariului minim pe economie. Dacă se va aplica sistemul de impozitare progresivă, este puțin probabil ca salariul net să le fie afectat, ceea ce înseamnă că salariul brut va fi crescut, rezultând astfel taxe salariale mai ridicate pe care le va plăti… tot Statul. În plus, având în minte exemplul recent al proiectului RO e-factura, implementarea unui nou sistem de impunere a veniturilor, care ar implica și verificarea și gestionarea punctuală a persoanelor fizice, nu doar a firmelor, ar genera cu siguranță dificultăți semnificative administrației fiscale, care oricum va avea greaua misiune de a se refoma până la jumătatea anului 2026.
La finalul anului trecut au fost multe discuții la nivel politic despre doctrinele de impozitare care ar trebui folosite în România. În discursurile politicienilor au fost folosite frecvent ca motive pentru o eventuală reformă a sistemului fiscal din țara noastră angajamentele luate pentru finanțarea europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și recomandările FMI din luna octombrie, recomandări care s-au menținut și în concluziile vizitei delegației Fondului de săptămâna aceasta.
Dacă reformele asumate în PNRR nu specifică o anumită direcție sau alternativă de impozitare a veniturilor, delegația FMI a menționat necesitatea adoptării impozitării progresive, argumentând prin faptul că un impozit progresiv pe veniturile populației ar aduce mai mulți bani la buget și, implicit, ar conduce la o reducere a deficitului bugetar, care este estimat acum la peste 6% din PIB.
În opinia mea, provocarea majoră a României și a celor care ne conduc ar fi, însă, de a găsi un echilibru între impozitarea progresivă și stimularea creșterii economice, astfel încât să se asigure o distribuție echitabilă a sarcinilor fiscale fără a compromite stimularea investițiilor și a activității economice.
Argumentul PNRR nu poate fi folosit în mod credibil pentru o schimbare de paradigmă fiscală. Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, prevede necesitatea reformării administrației fiscale și revizuirea cadrului fiscal, ”presiunea” fiind pusă pe creșterea eficienței administrației fiscale, nicidecum pe modificări ale sistemului fiscal.
În ceea ce privește administrația fiscală, accentul se pune pe modernizare și digitalizare, în scopul creșterii eficienței colectării impozitelor, iar termenul pentru această reformă este 30 iunie 2026. Pe de altă parte, revizuirea cadrului fiscal este asumată într-un termen mult mai scurt, până la 31 martie 2025, și nici aici nu regăsim nimic despre impozitarea progresivă a veniturilor sau măcar o recomandare în această direcție.
Toate aceste argumente duc la concluzia că România nu este pregătită, în acest moment, pentru impozitarea progresivă astfel încât să fie implementată în mod echitabil, într-un termen rezonabil. De altfel, având în vedere că suntem într-un an electoral, nu văd posibilă această schimbare de paradigmă înainte de alegeri și nici măcar după acestea, anticipând deja numeroasele promisiuni din campania electorală. În plus, nu întrevăd posibilitatea ca viitorul guvern, indiferent de culoarea sau culorile politice, să își asume responsabilitatea unei modificări atât de importante a sistemului fiscal, a unei reveniri la impozitarea progresivă după 20 de ani, cu toate implicațiile birocratice atașate. A aplica, în prezent, un sistem de impozitare progresivă este ca și cum am încerca să învățăm un elefant să facă jonglerii – amuzant în teorie, dar în practică avem nevoie de o strategie solidă și, probabil, de un elefant foarte talentat.
| Știri BVB