Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele PNL, Ludovic Orban, care candidează pentru un nou mandat la conducerea formaţiunii, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că deşi sunt colegi de partid care spun că i s-a terminat “benzina”, el consideră că are suficientă energie încât să poată oferi partidului şi mai mult decât în ultimii patru ani, potrivit Agerpres.
“Domnul Boc, de exemplu, a spus că mi s-a terminat benzina. Şi am recunoscut, într-adevăr nu am mai achiziţionat benzină. Nu mai am benzină pentru că viitorul sunt maşinile electrice şi nu mai e nevoie de benzină, e nevoie de baterii. În materie de baterii, le-am povestit cum unii dintre colegii şugubeţi îmi spun ‘Duracell’, că nu îşi imaginează cum am capacitatea de a lucra de dimineaţă până noaptea, stau ca pe baterii. Deci nu am nevoie de benzină, am tot ce-mi trebuie. Am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult Partidului Naţional Liberal decât am oferit în cei patru ani cât am condus partidul”, a spus Ludovic Orban, el fiind întrebat în conferinţa de presă de la Iaşi ce mai are de oferit partidului în condiţiile în care sunt liberali care îşi doresc un suflu nou.
Orban a ţinut să sublinieze că atunci când a preluat conducerea PNL, formaţiunea politică se afla într-o stare “destul de proastă”.
“Să nu uităm că atunci când am preluat partidul, acesta se afla într-o stare destul de proastă. Un partid de opoziţie în care lumea era demoralizată, nu mai avea încredere în victorie. Am câştigat aproape toate bătăliile şi am dus partidul în postura de principal partid de guvernământ”, a mai menţionat Ludovic Orban.
Liderul liberal s-a aflat sâmbătă la Iaşi, într-un turneu electoral privind alegerile interne, ocazie cu care s-a întâlnit cu primarii liberali, consilierii locali şi judeţeni, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, precum şi cei ai filialei partidului.
Preşedintele american Donald Trump se va întâlni „probabil” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna…
Investiţiile în noi proiecte petroliere şi gaziere s-ar putea dovedi indispensabile, a anunţat marţi Agenţia…
Ediția din septembrie 2025 a programului Fidelis s-a încheiat cu subscrieri totale de peste 2,1…
Președintele american Donald Trump a declarat luni că va intenta un proces de 15 miliarde…
Comisia Europeană a lansat ieri strategia europeană privind infrastructurile de cercetare și tehnologie pentru a…
Aurul a atins un nou record, investitorii pariind pe o reducere a ratei dobânzii de…
This website uses cookies.
Read More