Update articol:

Orban despre cazul fostului preşedinte ONPCSB: Nu am avut informaţia legată de falsul în privinţa diplomei

Orban

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că nu avea informaţii referitoare la diplomele false ale fostului preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi că au fost aplicate toate procedurile de evaluare a candidaturii, potrivit Agerpres.

“Ieri am avut demisia pe masă. Am solicitat Ministerului Finanţelor demisia pe masă. Şi-a dat demisia, el nu mai este preşedinte. (…) Era într-o funcţie publică. Nu cunosc detaliile, vă mărturisesc că nu am urmărit cu foarte mare atenţie. A fost evaluată această numire, am aplicat toate procedurile de evaluare a candidaturii. Nu am avut această informaţie legată de falsul în privinţa diplomei. Şi am înţeles că e vorba de toate diplomele”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Sâmbătă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Râmnicu Vâlcea, la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

“Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, a informat Poliţia Română.

Mass-media a relatat că funcţionarul public de rang înalt este Laurenţiu Baranga – preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Baranga fusese numit printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial pe 4 septembrie 2020, pentru o perioadă de patru ani.

MFP: Laurențiu Baranga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025