Politica

Orban: Ne afectează episodul privind condamnarea lui Cîţu; mă doare profund, am muncit pentru PNL

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat joi că dezvăluirea apărută în spaţiul public despre episodul referitor la condamnarea premierului Florin Cîţu în SUA afectează imaginea partidului.

“Normal că ne afectează. Ar trebui să avem ochelari de cal să ne facem că nu ne afectează. Pe mine mă doare profund. Eu sunt preşedintele PNL, tot ce am făcut, toată munca mea, toate eforturile mele, toate eforturile echipei PNL au fost pentru a creşte PNL, pentru a câştiga alegeri, pentru a aduce partidul la guvernare. Acelaşi lucru mi-l doresc şi acum. Ca şi candidat la preşedinţia PNL îmi doresc să conduc un PNL puternic, care se bucură de încrederea oamenilor şi astfel de episoade afectează încrederea cetăţenilor în PNL, pentru că nu e vorba de un simplu membru, ci este vorba despre premierul care este sprijinit de PNL”, a afirmat Ludovic Orban la postul B1TV, potrivit Agerpres.

El a precizat că nu a avut informaţii despre respectivul episod din trecutul lui Florin Cîţu.

“Mie nu mi-a comunicat în discuţiile interpersonale acest episod din viaţa lui, deşi, în mod normal, noi am avut discuţii. Eu l-am susţinut pe Florin Cîţu vicepreşedinte economic al partidului, lider de grup la Senat, l-am susţinut ca ministru al Finanţelor, l-am susţinut ca premier. În nicio discuţie nu mi-a relatat despre acest episod din viaţa lui”, a spus preşedintele PNL

În opinia sa, Florin Cîţu ar fi trebuit să facă publică informaţia înainte care ea să apară în spaţiul public, întrucât probabilitatea ca această să ajungă cunoscută era foarte mare.

“Cel care ar fi trebuit să facă publică această informaţie este Florin Cîţu. Dacă Florin Cîţu este supărat pe cineva, ar trebui să fie supărat pe el, pentru că el ar fi trebuit să informeze opinia publică cu privire la această întâmplare din viaţa lui, care este o realitate. (…) Cea mai bună cale să te poţi elibera de astfel de lucruri este să mărturiseşti, să spui tu, să vorbeşti tu despre lucrul respectiv, nu să fie supărat cineva că o astfel de informaţie apare în spaţiul public. Probabilitatea ca o astfel de informaţie să apară în spaţiul public este uriaşă”, a susţinut Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai precizat că nu are nicio implicare în apariţia în spaţiul public a informaţiei legate de trecutul premierului, în acest context el arătându-se deranjat de atitudinea unor colegi de partid.

“Mai este un alt lucru care mă deranjează. Faptul că anumiţi colegi de-ai mei, care mă cunosc şi care ştiu despre mine adevărul, au început să arunce în spaţiul public că această informaţie a fost făcută public de mine sau de oameni din echipa mea. Asta este o minciună sfruntată şi este o formă penibilă de a încerca să îl faci vinovat pe preşedintele partidului pentru o vină pe care nu o are. În curând o să spună că eu sunt vinovat că Florin Cîţu, în 2000, a fost prins băut la volan sau că eu sunt vinovat de faptul că Florin Cîţu nu a făcut publică această informaţie”, a completat Orban.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More