Politica

Orban: PNL va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte

Premierul Ludovic Orban a afirmat joi, la Focşani, că alocaţiile copiilor vor fi dublate în cinci etape, aşa cum a decis Guvernul.

“Partidul Naţional Liberal va dubla alocaţiile, dar va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte, până la ultima creştere a alocaţiilor care va fi la 1 iulie 2022. Deocamdată e numai un anunţ al Curţii Constituţionale, aşteptăm motivarea, în funcţie de motivare vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creşterea alocaţiilor este o prioritate (…), dar această creştere a alocaţiilor trebuie făcută ţinând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziţia bugetului, astfel încât să nu fie o creştere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior şi să nu genereze consecinţe economice defavorabile”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul a adăugat că o dublare a alocaţiilor în acest moment ar conduce la o creştere a deficitului bugetar cu peste o jumătate de punct procentual.

“Dublarea alocaţiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creştere a deficitului semnificativă, o creştere a deficitului cu 0,6%”, a precizat Ludovic Orban.

CCR a anunţat, joi, că a respins, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea OUG 123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020 care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993 în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Articole recente

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

10 minute ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

3 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More