Update articol:

Orban: Rezolvarea crizei preţurilor materialelor de construcţie – prioritate pentru PNL

Orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, luni, după întâlnirea cu reprezentaţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, că rezolvarea crizei preţurilor materialelor de construcţie este o prioritate pentru PNL, menţionând că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a luat decizia modificării legislaţiei pentru a permite actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor.

“Am avut astăzi la Parlament o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Discuţiile au vizat priorităţile legislative cu impact pentru mediul de afaceri, în noua sesiune legislativă care începe din 1 septembrie, în domenii precum energia, achiziţiile publice, educaţia, insolvenţa, turismul, debirocratizarea, precum şi legea consumatorului vulnerabil, în contextul majorărilor de preţuri la facturile de energie”, a scris Orban pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a menţionat că reprezentanţii CDR au prezentat viziunea privind domeniile majore ce necesită finanţare europeană.

“Un alt subiect a fost criza preţurilor materialelor de construcţie, care blochează lucrările de infrastructură publică. I-am informat pe reprezentanţii CDR că aceasta este o prioritate pentru PNL, iar la nivelul coaliţiei de guvernare am luat deja decizia să îmbunătăţim legislaţia, astfel încât să permitem actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor la materialele de construcţii”, a adăugat Orban.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie