Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSistemul fiscal din România este unul competitiv, iar Guvernul nu are intenţia să-l modifice, a declarat luni premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.
“Obiectivul nostru este revenirea economică şi creşterea economică, reluarea unei creşteri economice sănătoase bazate pe ceea ce facem – pe investiţii, pe programe de susţinere a mediului de afaceri, pe încurajarea noilor investiţii private în economie – motoarele de creştere economică normală. Sistemul fiscal din România este competitiv, care permite existenţa unei atractivităţi pentru investiţii. Nu avem intenţia să modificăm acest sistem fiscal. Vrem să asigurăm creşterea economică, care duce automat la creşterea veniturilor. Sigur, trebuie să ţinem cheltuielile la un nivel acceptabil. De asemenea, ne pregătim să folosim fondurile europene pentru a putea veni în sprjinul susţinerii în special a acelor cheltuieli care pot fi finanţate din fonduri europene”, a spus premierul, la finalul unei întâlniri cu echipa de campanie.
Potrivit premierului, ”săptămână de săptămână PSD inventează noi şi noi cheltuieli pentru care nu există resurse”.
“Anul trecut, în 2019, până am preluat noi guvernarea, Guvernul PSD a absorbit un miliard de euro. În aceeaşi perioadă de timp, Guvernul PNL a absorbit 2,36 de miliarde. Cred că este o mare diferenţă. PSD săptămână de săptămână inventează noi şi noi cheltuieli pentru care nu există resurse”, a afirmat premierul.
Şeful Guvernului a amintit că în rectificările bugetare a ţinut cont de nevoile autorităţilor locale.
“Vom aloca resurse financiare în funcţie de situaţia în fiecare localitate. (…) Situaţia diferă de la localitate la localitate. La finalul anului trecut existau multe localităţi şi consilii judeţene care au avut excedent. (…) Din cauza faptului că este an electoral, unele localităţi au preferat să aloce bani nu după modelul obişnuit (…), ci în cheltuieli materiale, unele servicii sau nişte cheltuieli de investiţii pe care le-au pornit în cursul acestui an, ignorând riscul de diminuare a veniturilor. Noi am încercat în perioada asta, toate reglementările pe care le-am făcut au venit în sprijinul autorităţilor locale de a menţine nişte bugete echilibrate. (…) Majoritatea PSD a impus această lege care generează aceste costuri suplimentare”, a explicat premierul.
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
This website uses cookies.
Read More