Update articol:

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a scăzut cu 0,27% în ritm anual în octombrie 2025

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a scăzut cu 0,27% în ritm anual în octombrie 2025
 - poza 1
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a scăzut în octombrie 2025 cu 0,27%, ajungând la aproximativ 2,32 milioane, comparativ cu 2,33 milioane de poliţe PAD active la 31 octombrie 2024, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

În schimb, comparativ cu luna anterioară, în luna octombrie 2025 s-a înregistrat o creştere de 0,53%, potrivit Agerpres.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii octombrie, 70,9% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 29,1% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 94,3% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 5,7% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (20,5% din total), Muntenia (19,8%) şi Bucureşti (18,5%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3,2% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3,5%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 130 de lei în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 100.000 de lei) şi 50 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 50.000 de lei).

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie