Update articol:

Ciolacu: Dacă moţiunea USR-AUR va ajunge la vot, PSD o va vota; mergem până la capăt – alegeri anticipate

Marcel Ciolacu Sursa foto: Facebook

Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate, a afirmat, duminică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Altfel, a spus liderul social-democrat la finalul Biroului Politic Naţional al PSD, partidul său are în vedere o moţiune comună cu USR PLUS şi AUR.

“Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, atunci PSD o va vota, dar nu să se întoarcă Barna în Guvern şi Ghinea să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianţa USR-AUR trebuie să susţină acest demers. Dacă moţiunea alianţei USR-AUR nu ajunge la vot în plen, suntem dispuşi să vorbim cu USR şi AUR să convenim un text al moţiunii, să semneze moţiunea pentru a avea cele 234 de voturi şi în 10 minute o depunem. Guvernul Cîţu trebuie să plece”, a declarat liderul social-democrat.

Preşedintele PSD a spus că moţiunea de cenzură a PSD, prezentată joi, are “157 de semnături legale”.

“Am invitat atunci USR PLUS şi AUR să discutăm pe marginea textului şi să depunem împreună o moţiune care să aibă minim 234 de semnături. USR PLUS a ales însă o alianţă cu AUR şi cu aroganţa specifică nu au dat niciun semn. Nu au făcut nici măcar gestul minim de a ne transmite textul moţiunii. Chiar îi felicit pe cei de la AUR că s-au folosit de USR pentru a-şi creşte vizibilitatea publică”, a adăugat Ciolacu.

Liderul social-democrat a spus că PSD nu se va implica în disputa din coaliţia de guvernare.

“În acest moment, pe circuitul parlamentar există o moţiune de cenzură. Aşteptăm decizia Biroului Permanent Reunit. PSD-ul va participa la această şedinţă. Nu vă aşteptaţi ca PSD-ul să intervină în disputa dintre USR şi PNL la acest Birou Permanent Reunit”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026