Păpușa (Matryoshka) sinistră de gaz a Rusiei (analiză Aura Săbăduş)

Autor: Aura Săbăduş (articol preluat cu acordul CEPA)

Turcia și Bulgaria au semnat un acord de gaze. Detaliile scurse în presă sugerează că ar putea fi o ușă prin spate pentru ca mai mult gaz rusesc să ajungă în Europa.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu a venit cu mâinile goale în timpul vizitei sale în Ungaria. De fapt, el a venit cu o ofertă de a furniza 275 de milioane de metri cubi (mcm) gaze, anual, Ungariei, contribuind la acoperirea a aproximativ 3% din consumul anual al țării din 2024.

Având în vedere aceste lucruri, acordul semnat între operatorul turc de petrol și gaze BOTAS și compania maghiară de electricitate MVM la 21 august pare foarte atractiv. Probabil că, în acest fel, se bifează casetele potrivite de aprovizionare și diversificare a rutelor.

În realitate, acest demers ar putea face parte dintr-o schemă complexă și opacă prin care mai multe gaze rusești ar tranzita Turcia, pentru a inunda Europa Centrală și de Est, blocând în același timp diversificarea reală a aprovizionării. Aceasta este o îngrijorare și ar trebui să necesite un răspuns.

La începutul acestui an, Turcia a declarat că a semnat un acord pe 13 ani pentru a permite companiei de stat bulgare de gaze Bulgargaz să acceseze gaze prin infrastructura sa. Detaliile suplimentare au fost ținute secrete, iar Bulgaria s-a grăbit să spună că acordul conține secrete comerciale.

Cu toate acestea, informațiile scurse de presă în iulie au arătat că acordul va permite de fapt Turciei să folosească companiile bulgare și sistemul de transport bulgar ca o trambulină pentru a accesa toate piețele europene, inclusiv pe cea a Ungariei.

Acest lucru se poate face în mai multe moduri.

De exemplu, BOTAS poate cere Bulgargaz să cumpere și să livreze gaz natural lichefiat (GNL) către orice terminal european de import în numele său.

În schimb, compania turcă va livra Bulgariei aceeași cantitate de gaz pentru nevoile sale printr-o conductă veche care leagă cele două țări.

De asemenea, BOTAS poate exporta propriul gaz de conductă prin intermediul acestui interconector. Cantitățile pot fi livrate fie în Bulgaria, fie pot fi expediate mai departe în țările vecine, inclusiv România, Serbia sau Ungaria.

În mod ironic, Turcia însăși ar putea fi folosită de Rusia pentru a-și cosmetiza livrările de gaze, în ciuda faptului că UE a stabilit un termen limită în 2027 pentru a le elimina treptat.

Acordurile Turciei cu Bulgaria și Ungaria evită cu abilitate orice mențiune despre sursa gazului.

Cu toate acestea, nu este nevoie de o imaginație foarte dezvoltată pentru a ne da seama că volumele care tranzitează Turcia ar proveni din Rusia, la care este conectată prin diverse conducte și care a discutat deschis cu Moscova despre posibilitatea înființării unui hub de gaze aici.

Pentru claritate, acordul semnat de guvernul interimar anterior bulgar cu Turcia și anunțat la începutul acestui an nu este ilegal. Cu toate acestea, el ridică probleme atât pentru Bulgaria, cât și pentru țările vecine și UE în ansamblu.

Din acest motiv, guvernul bulgar nou-ales a deschis o anchetă în august.

În primul rând, se așteaptă ca Bulgaria să plătească o taxă zilnică de serviciu către BOTAS, indiferent dacă primește sau nu gaz din Turcia. Pe parcursul perioadei de 13 ani a contractului, aceasta  va depăși 2 miliarde de dolari, care vor fi plătiți de contribuabilii bulgari. Termenii acordului sunt atât de restrictivi încât va fi foarte dificil, dacă nu imposibil, să fie anulat inainte de expirare. Si mai controversat, înțelegerea ar putea bloca concurența regională.

Volumele care intră în Bulgaria din Turcia pentru uzul bulgar și regional ar putea fi aproape de 4 miliarde de metri cubi, ceea ce ar fi aproape dublu față de consumul anual propriu al Bulgariei.

Acestea s-ar adăuga la aproximativ 13 miliarde de metri cubi pe care Rusia îi furnizează deja regiunii prin Turcia și Bulgaria, în baza unor contracte pe termen lung cu cumpărători din UE, inclusiv Ungaria.

Ca urmare a excesului actual de gaze, Bulgaria însăși ar putea să nu mai aibă nevoie de aprovizionare alternativă, având în vedere că are deja contracte de import de gaze din alte surse, inclusiv din regiunea Caspică sau ca GNL.

Alte țări, cum ar fi România, care face unele progrese în a-și aduce propriile rezerve de gaze din Marea Neagră în amonte, şi-ar putea vedea eforturile zădărnicite de excesul de gaz care se acumulează la nivel regional.

Între timp, planurile Greciei de aprovizionare alternativă cu GNL prin intermediul a patru noi terminale pe care le dezvoltă ar putea fi blocate dacă regiunea este supraalimentată de un val de importuri care tranzitează Turcia.

Pentru Rusia, gazul este politic. Kremlinul a lansat un război hibrid în perioada premergătoare invaziei totale a Ucrainei și apoi a încercat să umilească democrațiile continentului prin reducerea livrărilor cu 80%, în speranța că vor alege gazul în locul libertății Ucrainei. După ce a eșuat și a pierdut o mare parte din vechea sa piață, acum încearcă să-și recâștige o parte din veniturile pierdute pentru a alimenta cerințele tot mai mari ale industriilor sale de război.

Europa Centrală și de Est ar putea fi ținta sa cea mai ușoară, nu în ultimul rând din cauza legăturilor comerciale și politice profunde cu regiunea, care datează din vremea comuniștilor (deși giganții petrolieri precum Shell, cu sediul în Marea Britanie, continuă să comercializeze cantități mari de energie rusă, în ciuda angajamentelor de a se opri, la fel şi Total Energies din France).

Noutatea este că acordul turco-bulgar oferă acum un șablon convenabil pentru ca exporturile de gaze rusești să pătrundă pe piețele europene, în timp ce se ascunde, dupa modelul unei papusi Matryoshka, în spatele altor țări.

Dacă UE nu decide să interzică importurile rusești de gaz și GNL și să efectueze verificări amănunțite ale aprovizionărilor care intră pe piețele sale, scheme similare vor prolifera, perpetuându-și vulnerabilitatea față de o țară care a folosit exporturile de gaze pentru a duce un război hibrid împotriva acesteia.

Din păcate, nu există indicii că acest lucru s-ar putea întâmpla în curând.

Dr. Aura Sabadus este jurnalist senior în domeniul energiei, care scrie despre Europa de Est, Turcia și Ucraina pentru Independent Commodity Intelligence Services (ICIS), furnizor global de știri și date de piață în domeniul energiei și petrochimice, cu sediul la Londra.

Părerile exprimate sunt ale ei.

Europe’s Edge este jurnalul online al CEPA care acoperă subiecte esențiale din cadrul politicii externe în Europa și America de Nord. Toate opiniile sunt ale autorului și nu reprezintă neapărat poziția sau punctele de vedere ale instituțiilor pe care le reprezintă sau Centrului pentru Analiza Politicii Europene.

Mulţumim CEPA pentru acord.