Justitie

Parchetul General analizează elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”, după desecretizarea documentelor prezentate la şedinţa CSAT

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) anunţă că analizează ”elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”, după desecretizarea documentelor prezentate la şedinţa CSAT, precizând totodată că nu a primit până acum nici aceste documente, nici vreo sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituţii.

”Consilul Suprem de Apărare a Ţării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în şedinţa din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi. În acest sens, menţionăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituţii”, a precizat, miercuri seară, PICCJ, potrivit News.ro.

După desecretizarea documentelor, Parchetul analizează elementele care ar putea determina declanşarea unei anchete.

”Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale, infracţiunile faţă de care se vor face cercetări şi structura de parchet competentă”, a transmis sursa citată.

În plus, procurorii au precizat că nu au primit sesizare de la AEP.

”De asemenea, cu privire la declaraţiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfăşurare a procesului electoral, precizăm că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecţionat către instituţia noastră, în data de 29 noiembrie 2024, o petiţie a unei persoane fizice”, a precizat Parchetul.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document că au fost obţinute date care au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, dar şi exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creşterea în ritm accelerat a popularităţii lui Călin Georgescu.

View Comments

  • Pe baza a ce ?
    "desecretizarea" nu a adus nicio dovada. Doar se "fabrica" false dovezi
    ...iudelor...

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

14 minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

25 de minute ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

52 de minute ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

55 de minute ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More