Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMoţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat a fost citită joi în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Moţiunea, intitulată “Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, este semnată de 157 de parlamentari de la PSD.
Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 209 parlamentari.
Mare parte din parlamentarii USR PLUS au lipsit din sală, conectându-se pe tablete la şedinţa comună, după cum a anunţat liderul deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, care a fost prezent.
Şi din partea PNL a fost prezent doar liderul grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache. De asemenea, au lipsit şi parlamentari ai UDMR şi ai minorităţilor naţionale.
Premierul Florin Cîţu nu a participat la şedinţa plenului reunit al Parlamentului.
Moţiunea a fost citită de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.
După citirea moţiunii, Ludovic Orban a precizat că, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură va avea loc în şedinţa comună de marţea viitoare, la ora 12,00.
“Vă informez că, în bună înţelegere cu preşedintele Senatului, şedinţa de marţi va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, ca să evităm lupte de K1 la microfon. Informez acest lucru pentru că nu l-am făcut de la microfon data trecută”, a adăugat Orban, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…
Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…
Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…
Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…
Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…
Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…
This website uses cookies.
Read More