Politica

Parlament – audieri miniştri/Ghinea: Avem şansa, anul viitor, să intre în ţară fonduri de 3,6 miliarde euro, doar pe autorităţile de management gestionate de MIPE

România este la o rată de absorbţie de 46,5% pe actualul buget şi există şansa ca anul viitor să intre în ţară 3,6 miliarde euro doar din autorităţile de management gestionate de MIPE, a declarat, marţi, ministrul propus pentru Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, potrivit Agerpres.

“Pe închiderea actualului buget, la 1 septembrie, sumele rambursate de Comisia Europeană României au fost de 1,032 miliarde pentru autorităţile de management gestionate de ministerul pe care le-am condus. La asta se mai adaugă încă 300 de milioane pentru cele două programe operaţionale gestionate de Ministerul Dezvoltării. Deci un total de 1,3 miliarde euro bani efectiv intraţi în ţară în acest an. La asta se adaugă 438 milioane plăţi făcute către beneficiari şi aflate în proces de decontare de către Comisia Europeană şi care vor intra foarte curând în ţară. Suntem la o rată de absorbţie de 46,5%, o creştere de 8 puncte procentuale faţă de momentul în care am preluat mandatul.(…) Pe calculele mele avem o şansă, şi când spun avem o şansă asta înseamnă că trebuie să muncim, dacă muncim cum trebuie, anul viitor, în 2022, pot să intre în ţară 3,6 miliarde euro, o creştere exponenţială, pentru că ne apropiem de închiderea exerciţiului financiar european, doar din autorităţile de management pe care le gestionează MIPE”, a spus Ghinea la audierea din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

El a adăugat că şi mai important pentru modul în care vom închide acest buget european este faptul că suntem la o rată de contractare de 144%, “o rată de contractate de aproape peste 50% faţă de fondurile pe care le avem de dispoziţie”, ceea ce înlătură “marele stres” că vor rămâne bani necheltuiţi.

“Trebuie făcute eforturi, evident, până în 2023 pentru a aduce aceşti bani”, a punctat ministrul propus.

Cristian Ghinea a primit, marţi, aviz negativ pentru funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More