Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că era “evident” că moţiunea de cenzură nu o să fie adoptată, întrucât a fost “o şaradă politică”.
“Era evident că moţiunea de cenzură o să pice, de fapt ea a fost o şaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democraţie şi cred că fiecare instrument democratic, inclusiv moţiunea de cenzură depusă împotriva unui Guvern, trebuie să fie un moment în care atât Opoziţia, cât şi Puterea să lămurească anumite lucruri guvernamentale şi să explice românilor, astfel încât, după un astfel de exerciţiu democratic, chiar dacă trece, chiar dacă nu trece, toată lumea să câştige, lucru care nu s-a întâmplat astăzi. O să-mi văd mai departe de treabă împreună cu colegii mei”, a afirmat Ciolacu, la Parlament, după respingerea moţiunii de cenzură iniţiate de AUR, S.O.S România şi POT, potrivit Agerpres.
El a afirmat că următoarele două săptămâni sunt dedicate discuţiilor cu ministerele pe tema implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Parlament: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost respinsă (surse)