International

Parlamentari ruşi îi cer lui Putin să recunoască independenţa regiunilor controlate de rebeli în estul Ucrainei

Parlamentari ruşi au cerut miercuri legislativului să facă apel la preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască cele două regiuni controlate de rebeli din estul Ucrainei ca state independente, în contextul suspiciunilor occidentale că Moscova plănuieşte să invadeze statul vecin, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Comasarea a zeci de mii de militari ruşi în apropierea graniţelor cu Ucraina a provocat îngrijorări în rândul statelor occidentale că între cele două state vecine ar putea izbucni un război, întrucât relaţiile lor s-au deteriorat permanent de la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi declanşarea conflictului cu rebelii pro-ruşi susţinuţi de Moscova din estul ţării în 2014.

Într-un proiect de rezoluţie parlamentară, 11 aleşi – printre care se află şi liderul Partidului Comunist Ghenadi Ziuganov – susţin că Rusia trebuie să recunoască oficial cele două regiuni ca independente, pentru a le proteja locuitorii de ameninţări externe.

“Duma de stat rusă apelează la dvs, Vladimir Vladimirovici (Putin), cu o cerere de a lua în considerare recunoaşterea de către Federaţia Rusă a Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Luhansk ca state autosuficiente, suverane şi independente”, se menţionează în draftul de rezoluţie.

Ministerul de Externe ucrainean nu a răspuns până acum unei solicitări a Reuters de a comenta informaţia, după cum nu au existat reacţii imediate nici din partea Dumei de Stat sau a Kremlinului.

Rusia le permite deja rezidenţilor din regiunile controlate de rebeli să aplice pentru cetăţenia rusă în baza unei proceduri simplificate. Ambele regiuni au adoptat rubla rusească ca monedă oficială şi şcolile de aici urmează programa şcolară rusă.

De asemenea, Putin a dispus anul trecut ca guvernul să ridice limitele asupra exporturilor şi importurilor între Rusia şi părţi ale regiunilor Doneţk şi Luhansk. Autorităţile ruse au afirmat că decizia a fost menită să compenseze blocajul economic între aceste regiuni şi restul Ucrainei.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More