Afaceri

Parlamentul European: Acţiuni colective  pentru consumatorii europeni împotriva practicilor ilegale ale marilor companii

Parlamentul European a adoptat astăzi, în primă lectură, textul care prevede posibilitatea pentru consumatori să atace colectiv în instanţă o companie pentru a obţine despăgubiri. 

După scandaluri recente precum “Dieselgate” (Volkswagen) sau zborurile anulate repetat ale Ryanair, a apărut necesitatea acţiunilor colective  pentru consumatorii europeni împotriva practicilor ilegale ale marilor companii.  Comisia a propus textul în aprilie 2018, iar astăzi, a fost adoptat de Parlamentul European cu 579 de voturi pentru şi 33 împotrivă

Noile reguli vor permite acţiuni de grup în diferite sectoare precum protecţia datelor, servicii financiare, călătorii şi turism, energie, telecomunicaţii, mediu sau sănătate. Odată cu aceste noi reguli europene, consumatorii, reprezentaţi de o asociaţie a consumatorilor recunoscută şi fără scop lucrativ, vor putea alege forma de recurs cea mai favorabilă, a explicat Geoffroy Didier, eurodeputat francez din formaţiunea Les Republicains (LR), raportor al textului. “Este un pariu pe care îl face Uniunea Europeană pentru a-şi proteja mai bine consumatorii”, a subliniat el, dând asigurări că textul “veghează la evitarea pericolelor şi derivă din procesele colective americane”.

În prezent, nouă state membre nu dispun de acest tip de acţiuni colective printre care se numără Polonia, Cehia, Luxembourg, Estonia sau Irlanda. Franţa a introdus recursul colectiv  prin legea Hamon, în 2014,  dar aplicarea sa este foarte dificilă, a subliniat   Geoffroy Didier.  

19 dintre cele 28 de state membre ale UE propun deja o cale de recurs juridic pentru victimele unor prejudicii în masă.

Potrivit presei franceze, crearea de acţiuni colective nu a fost bine primită în cadrul PPE, principalul partid din Parlamentul European. Germanii de la CDU-CSU nu au fost entuziasmați de propunere, temându-se inițial că acest subiect va crea nesiguranţă pentru companii. Didier susţine: “De fapt, am realizat un echilibru între cererea legitimă de protecție a consumatorilor și certitudinea juridică necesară pentru întreprinderi. (…) Puterea va fi în unitate. Toţi clienţii care au fost trataţi incorect de aceeaşi companie se vor putea ralia unei acţiuni colective în ţara lor sau în altă ţară UE. Ei vor putea să-şi unească forţele pentru a stopa sau a preveni practicile incorecte ori pentru a obţine compensaţii sau reducerea preţurilor pentru prejudiciul suferit. Toţi europenii vor avea, în consecinţă, acelaşi drept la o procedură uşor accesibilă de a-şi pretinde drepturile”.

Posibilitatea recursului colectiv va fi deschisă numai asociațiilor de consumatori recunoscute de stat. Acestea trebuie să aibă cel puțin un an de activitate, să nu se afle în conflict de interese și să nu mascheze o firmă de avocatură sau un fond privat. Fiecare stat membru va publica lista oficială a asociațiilor de consumatori autorizate. “Nu vrem să cădem în plasa sistemului american unde acțiunile colective sunt exploatate de o companie concurentă  sau folosite ca sursă de profit de către firmele de avocatură”, a spus Geoffroy Didier. În Europa, întreaga compensație potențială a consumatorilor va reveni acestora. Asociațiile de consumatori nu trebuie să facă bani, potrivit raportorului. Tribunalul competent va fi fie instanța națională din locul de reședință al asociației de consumatori, fie jurisdicția în care este înregistrată societatea.

Textul adoptat marţi va fi supus acum negocierilor între Parlament şi Consiliul UE pentru a se ajunge la o versiune finală. Aceste negocieri nu ar trebui să înceapă înainte de alegerile europene de la sfârşitul lui mai.

 

 

 

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

7 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

7 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

8 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

8 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

8 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More