Update articol:

Parlamentul European sprijină o ţintă de reducere cu 60% a emisiilor de gaze în UE până în 2030

Parlamentul European Sursa foto: europarl.europa.eu
Parlamentul European a votat marţi în favoarea unui obiectiv obligatoriu juridic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, conform rezultatelor votului, făcute publice miercuri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Adunarea plenară a PE îşi va oficializa poziţia privind această ţintă printr-un alt vot, programat pentru miercuri.

Obiectivul aprobat de PE este mai ambiţios decât reducerea netă a emisiilor cu “cel puţin 55%” până în 2030 propusă de Comisia Europeană, care vrea ca nivelul obiectivului să fie stabilit până la sfârşitul anului.

Pentru a face asta, Parlamentul va trebui să cadă de acord asupra ţintei cu statele membre ale UE, care sunt divizate în legătură cu cât de ambiţios ar trebui să fie obiectivul.

Actualul obiectiv al UE pentru 2030 este o reducere a emisiilor cu 40%.

Experţii spun că o diminuare cu 55% până în 2030 este efortul minim necesar pentru a permite UE să-şi urmeze planul de a ajunge la o neutralitate climatică până în 2050, punând ferm emisiile din UE pe un traseu care, dacă va fi adoptat la nivel global, ar limita încălzirea globală la niveluri sigure.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/10/2025)

Decizia CA de completare a ordinii de zi a AGEA din 29/30 octombrie 2025

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (13/10/2025)

Notificare depasire prag detineri >5% si tranzactie cf Art. 19 MAR

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (13/10/2025)

Act aditional la contract facilitate linie de credit cu CEC Bank

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit