International

Patru candidaţi în cursă în alegerile prezidenţiale cruciale din Turcia de pe 14 mai

Patru candidaţi, între care şi actualul preşedinte la final de mandat Recep Tayyip Erdogan, îndeplinesc condiţiile pentru a participa la scrutinul prezidenţial de pe 14 mai, a anunţat autoritatea electorală din Turcia, relatează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Lista candidaţilor a fost publicată în jurnalul oficial vineri dimineaţă, pe ea regăsindu-se liderul principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Patriei, Muharrem Ince, şi Sinan Ogan, reprezentantul blocului ultranaţionalist.

Muharrem Ince a mai candidat împotriva lui Erdogan în 2018 şi a fost învins.

Alianţa lui Erdogan pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc la aceeaşi dată, include formaţiunea sa Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi alte două partide mai mici.

Kemal Kilicdaroglu este candidatul unui bloc de coaliţie format din şase partide, o combinaţie rară de politicieni seculari, islamişti şi naţionalişti, potrivit Reuters.

Aceste alegeri sunt percepute drept un test major pentru Erdogan, care este la putere de 20 de ani şi care acum face mari eforturi pentru a limita efectele unei grave crize economice interne.

Ultimele sondaje anticipează o cursă strânsă între Erdogan şi Kilicdaroglu, care a cerut recent sprijinul Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), formaţiune prokurdă şi al doilea partid de opoziţie din parlament.

Un candidat trebuie să obţină peste 50% din voturi pentru a fi ales din primul tur de scrutin. În caz contrar un al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 28 mai.

Articole recente

Nicuşor Dan: Nuclearul este una din zonele în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…

53 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan: În momentul acesta coaliţia funcţionează şi merge înainte

În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…

57 de minute ago

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

2 ore ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

4 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More