Protectia Consumatorului

Paul Anghel (ANPC): Contrafacerile reprezintă un pericol real la achiziţionarea bijuteriilor din metale preţioase

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, avertizează cumpărătorii să fie atenţi în această perioadă întrucât contrafacerile reprezintă un pericol real la achiziţionarea bijuteriilor din metale preţioase.“Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme, precum imitaţiile: există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică. La fel ca şi în cazul metalelor preţioase, există o serie de contrafaceri întâlnite în domeniul pietrelor preţioase. Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle şi materiale reproduse sintetic, toate aceste imitaţii sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator”, a scris, pe Facebook, Paul Anghel.

El susţine că absolut orice piatră, în sens larg, care nu este ce susţine descrierea sa reprezintă o imitaţie.

O altă formă de contrafacere în cazul bijuteriilor este cea legată de umpluturile realizate la construcţia unui model, care pot fi încărcate cu un metal comun. Astfel, în cazul umpluturilor, uneori construcţia sau modelul unei bijuterii prezintă cavităţi ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal preţios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă.

“Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura nepermisă devenind practic “invizibilă” ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios, are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate design-ului, orice producător serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul “METAL” sau “STEEL”, menţionează Anghel în postarea sa.

În cazul acoperirilor, comisarul ANPC avertizează că există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios, iar aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialişti, potrivit Agerpres.

De asemenea, în cazul bijuteriilor “se fac deseori copii după mărci celebre, precum: Bulgari, Chanel, Louis Vuitton”, respectiv bijuterii umplute cu pilitură de metal comun sau bijuterii cu interior de metal comun şi exterior de aur, a mai scris Paul Anghel pe reţeaua de socializare.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

7 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

7 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

11 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

11 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

11 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More