Burse/Investitii

Paul Maior, Invest Club: România are un potențial foarte mare să evolueze pe cel puțin 3-4 sectoare importante

România are un potențial foarte mare să evolueze pe cel puțin 3-4 sectoare importante cum ar fi energia, agricultura, IT-ul și lista poate continua, consideră Paul Maior, președintele Invest Club.

Piața de capital din România împlinește, în luna septembrie, doi ani de la promovarea la statutul de piață emergentă, după criteriile agenției FTSE Russell.

Pe parcursul întregii luni, Financial Intelligence publică o serie de articole, în cadrul proiectului LUNA PIEȚEI DE CAPITAL – DOI ANI DE PIAȚĂ EMERGENTĂ, cuprinzând mesaje ale unor actori importanți dn piața bursieră.

În total, România are, din 19 septembrie, 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente, șapte în indicii FTSE Global Micro Cap și șase în indicii FTSE Global All Cap.

Pe 1 decembrie 2022, Bursa de Valori București va împlini 140 de ani de la deschiderea oficială a bursei, după o perioadă de peste 70 de ani în care au funcționat în România doar burse de comerț.

***

 Cum vedeți evoluția pieței de noastre de capital în ultimii doi ani?

Paul Maior: Următorii 2 ani pentru România, piața de capital va trebui să treacă prin multe încercări datorită creșterii inflației, creșterii ratei dobânzii, situația incertă cu războiul din Ucraina care pare că va fi unu de lungă durata. Gândind per ansamblu, personal nu m-aș hazarda la mesaje apocaliptice, ci aș încerca să mă concentrez pe ceea ce putem controla și nu pe ceea ce nu putem controla. Așadar aș urmări piața de capital ca un investitor care cumpără viitorul APROPIAT și nu cel îndepărtat, în sensul că aș face-o din aproape în aproape adaptându-mi portofoliul la următoarele 3-6 luni după care la următoarele 3-6 luni și tot așa. Și să avem încredere că VA FI BINE. România are un potențial foarte mare din punctul meu de vedere să evolueze pe cel puțin 3-4 sectoare importante cum ar fi energia, agricultura, IT-ul și lista poate continua.

Când și în ce condiții vedeți posibilă promovarea la statutul de piață emergentă de către MSCI?

Paul Maior: Piața de capital din România, foarte probabil, va trece la statutul de piață emergentă și din perspectiva celor de la MSCI și spun asta fiindcă listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București sunt de părere că va aduce mulți investitori și o lichiditate suficientă încât să ne bucurăm ce acest UPGRADE. Listarea Hidroelectrica la bursă trebuie să o vedem și ca un impuls al multor altor companii mari din România să facă pasul spre bursă fiindcă sunt anumiți atreprenori care consideră că avem o bursă cu o lichiditate mult prea mică pentru a-și lista companiilor lor, și cam au dreptate.

Ce eforturi considerați că mai trebuie depuse pentru dezvoltarea pieței de capital?

Paul Maior: Pentru dezvoltarea pieței de capital din România, consider că e nevoie de ajutorul tuturor participanților la piață. Noi la INVEST CLUB, încercăm să creștem nivelul educației finnciare din România și să motivăm cât mai mulți români să se documenteze, și să încerce să-și investească banii în companiile pe care le găsesc interesante. Pentru o piață de capital emergentă și cu dorința de a deveni una dezvoltată, va fi nevoie de cât mai multă educație și INFORMARE a românilor despre bursă și aici avem nevoie de implicarea cât mai serioasă a brokerilor, fondurilor de investiții, băncilor, dar mi-aș dori să văd pe viitor și, de la Bursa de Valori București, că organizează cât mai multe evenimente, preferabil FIZICE, cu investitorii și asta fiindcă networking-ul de calitate este foarte important.

***

c

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More