Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Tribunalul București a admis contestația procurorilor și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Pavel Avrămoiu (administratorul special al World Trade Center), pentru 30 de zile, potrivit datelor de pe portalul instantelor.
Administratorul special al World Trade Center, societate aflata în insolvenţă, fusese reţinut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzat că şi-a însuşit în mod fraudulos bunuri şi bani din patrimoniul firmei.
Astăzi, Tribunalul București a decis: “ÎN MAJORITATE, Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti împotriva încheierii din data de 28.12.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Desfiinţează încheierea contestată şi pe fond, rejudecând: În baza art. 218 C. proc. pen., art. 222 C. proc. pen. şi art. 223 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului AVRĂMOIU PAVEL, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 11.01.2022 şi până la data de 09.02.2022, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în (…), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii Văcăraşu Florian, Georgescu Daniela Nelli, Popescu Irina, Lemnaru Alexandra, Moloca George Nicuşor, Nachi Nicolae, Moscu Irinel şi cu suspectul Stoian Florin. În baza art. 221 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. impune inculpatului ca pe durata arestului la domiciliu să nu desfăşoare activităţi în calitate de administrator special şi director executiv la SC WORLD TRADE CENTER BUCUREŞTI SA. În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului Avrămoiu Pavel că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. (5) C. proc. pen. inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, doar la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. (9) C. proc. pen. supravegherea respectării de către inculpatul Avrămoiu Pavel a obligaţiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu se va realiza de către secţia de poliţie în a cărei rază teritorială este situat imobilul anterior menţionat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.01.2022. OPINIE SEPARATĂ: Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu privire la încheierea din data de 28.12.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi, rejudecând: În baza art. 215 alin. 2 lit. b c.proc.pen. interzice inculpatului Avrămoiu Pavel să intre în incinta SC WORLD TRADE CENTER BUCUREŞTI SA pe durata controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 2 lit. d c.proc.pen. interzice inculpatului Avrămoiu Pavel să ia legătura cu reprezentanţii societăţii VALOR S.P.R.L. pe durata controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 2 lit. e C.pr.pen., impune inculpatului Avrămoiu Pavel şi obligaţia ca, pe durata controlului judiciar, să nu exercite funcţia de administrator special şi director executiv la SC WORLD TRADE CENTER BUCUREŞTI SA. Menţine restul dispoziţiilor încheierii contestate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 11.01.2022.”
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Recomand ancheta largita si pentru clanul lui Avramoiu, angajati ai WTCB, cele mai apropiate fiind Alecu Florina si Sofian Maria Simona, cele care au sustinut furaciunile individului si care au beneficiat de aceste furaciuni, deplasari in strainatate "in interes de serviciu", achizitie de servicii "necesare" firmei, instrainare bunuri din activele companiei (mese, scaune pentru evenimentele personale ale lui Alecu), salarii majorate artificial datorita rezultatelor "exceptionale" a celor doua....Sofian nici nu vine la serviciu, este sustinatoarea lui Avramoiu sub toate formele si e remunerata consistent pentru aceasta sustinere.... Alecu Florina, fosta receptionera, acum mare doamna, a vazut ani de zile ca se poate fura... Ce zici Florino, niste racoare la zdup nu ti-ar strica, la cat de tare-n clont erai cu Avramoiu in frunte... Puscarie! Sa va vedem pe toti!
Tot in cadrul WTC angajati mai sunt si cei 2 cumnati ai lui Sofian Simona Maria (sotii surorilir Carolina si Alina), Sofian fiind sustinatoarea de suflet a lui Avramoiu. Respectiv cumnatii numiti Florin Stoian, mare director de achizitii, al hotelului Pullman, activ al companiei WTC, suspectat de achizitii ilegale; cumnatul 2, Bogdan Stefan, pe post de mare consilier al lui Avramoiu, dar nimeni nu-l stie, nu e vazut in companie. Inclusiv banii s-au scurs prin acestia si in buzunarele acestora. Avem incredere in Procuratura si Politie sa starpeasca aceasta mafie capusata companiei World Trade Center Bucuresti, companie cu actionar statul roman..