International

Pentru Washington, Iranul riscă ”dependenţa” de Rusia

Statele Unite au avertizat Iranul miercuri că riscă o formă de “dependenţă” de o Rusie izolată, după ce Teheranul l-a primit pe Vladimir Putin în această săptămâna, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele rus s-a deplasat marţi în capitala iraniană pentru un summit tripartit cu omologii săi iranian şi turc al cărui subiect oficial a fost situaţia din Siria.

Dar discuţiile s-au concentrat şi pe războiul din Ucraina, iar liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel la întărirea “cooperării pe termen lung” cu Rusia, în ciuda abţinerii Iranului în cursul unui vot la ONU condamnând Moscova pentru invadarea Ucrainei.

“Iranul şi-a unit în prezent destinul cu un mic număr de ţări care s-au împodobit cu valul neutralităţii pentru a-l sprijini în cele din urma pe preşedintele Putin în războiul său împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar putea duce ţara într-o “poziţie de relativă dependenţă de o ţara ca Rusia”.

Statele Unite au publicat recent informaţii indicând că responsabili ruşi au vizitat Iranul de cel puţin două ori în această vară pentru a inspecta dronele de luptă urmând a fi livrate de Teheran la Moscova care încearcă să-şi consolideze arsenalul în faţa armelor occidentale livrate Ucrainei.

Ned Price a îndemnat Iranul să accepte revenirea la acordul nuclear din 2015 – o revenire susţinută de preşedintele Joe Biden după retragerea decisă de predecesorului său Donald Trump. Purtătorul de cuvânt a mai cerut Teheranului sa iniţieze o “nouă relaţie economică cu alte ţări din lume”.

Negocierile privind programul nuclear sunt la punct mort, în special din cauza cererii Iranului ca Joe Biden să ridice sancţiunile împotriva Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.

În ciuda criticilor formulate de Washington la adresa summitului din Iran, şeful CIA, Bill Burns, care în calitate de diplomat a ajutat la negocierea acordului cu Iranul, a spus că cele două ţări îşi întind mâna în primul rând pentru că “ambele caută să rupă izolarea lor politică” şi sunt supuse unor sancţiuni.

“Dar dacă au nevoie una de cealaltă, nu prea există o încredere mutuală, în sensul că sunt rivale în domeniul energiei şi adversari istorici”, a declarat Bill Burns la Forumului privind Securitatea de la Aspen, în Colorado.

Moscova are o istorie puternică de intervenţionism în Iran, după ce a ocupat oraşul-cheie Tabriz din nord la începutul secolului al XX-lea şi s-a alăturat Marii Britanii în invazia ţării în 1941.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More