Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProcurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală şi cea naţională.
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că descinderile ar avea loc la Poliţia Locală Sector 1, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Călăraşi.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în cinci locaţii, situate în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, din care trei sunt sedii ale unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei locale şi a poliţei naţionale”, arată anchetatorii.
Analiză Invergent: Cum am testat noul server DenseMax în scenarii reale de business și ce…
Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…
Grupul de companii PPC în România anunță lansarea primei soluții de încărcare din rețeaua PPC…
Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…
Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…
Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…
This website uses cookies.
Read More