Update articol:

Percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de corupere a alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic

Percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de corupere a alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic
 - poza 1

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți.

Activitățile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public.

Investigațiile sunt realizate într-un dosar penal în care se fac cercetări privind finanțarea ilegală a unei campanii electorale.

Percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii  probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta