Update articol:

Percheziţii în parlamentul Republicii Moldova într-un dosar de spionaj în beneficiul Rusiei – Vizat Ion Creangă, şeful Direcţiei Juridice a parlamentului

Moldova

O persoană a fost reţinută în urma descinderii forţelor operative ale Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), împreună cu reprezentanţi ai Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS), în parlamentul Republicii Moldova, unde au efectuat percheziţii într-un dosar de spionaj în beneficiul Rusiei, relatează postul de televiziune Moldova 1 şi portalul NewsMaker.

Un purtător de cuvânt al PCCOCS a confirmat desfăşurarea unor “acţiuni procesuale”, iar surse de la Chişinău au declarat pentru NewsMaker că acţiunile au avut loc într-un dosar pentru trădare de patrie.

“Acţiuni procesuale sunt în derulare. Nu putem, cu părere de rău, da nume, funcţii şi ce acţiuni se fac. Când se vor finaliza acţiunile, vom reveni. Este o persoană reţinută, da, dar nu comentăm zvonurile. Vom reveni cu un comunicat de presă”, a declarat şeful interimar al PCCOCS, Victor Furtună, pentru Teleradio-Moldova.

Ulterior, preşedintele legislativului moldovean, Igor Grosu, a declarat pentru presă că în dosar este vizat Ion Creangă, şeful Direcţiei Juridice a parlamentului, dar fără să precizeze dacă el este persoana reţinută.

Potrivit surselor NewsMaker, Ion Creangă a fost reţinut pentru 72 de ore.

De fapt, acesta ar fi fost reţinut marţi seara, ulterior biroul acestuia din parlament a fost sigilat, iar pe 31 iulie – percheziţionat. Aceleaşi surse au declarat că acţiunile au avut loc într-un dosar pentru trădare de patrie sub formă de spionaj. Creangă ar fi transmis informaţii unui angajat al Ambasadei Rusiei de la Chişinău în schimbul unei recompense băneşti.

Aceleaşi surse au declarat pentru NewsMaker că a fost reţinut şi un poliţist de frontieră, care activa pe aeroportul din Chişinău, şi care s-ar fi întâlnit cu acelaşi angajat al Ambasadei Rusiei şi i-ar fi transmis informaţii.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta