Infrastructura

Percheziţii la o firmă care efectuează lucrări de excavare la construirea autostrăzii Ploieşti – Buzău fără a avea licenţă

Procurorii Parchetului General au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Buzău, la sediul social şi la punctele de lucru ale unei firme, care a efectuat lucrări de excavare în zonele adiacente autostrăzii Ploieşti – Buzău fără a avea licenţă de exploatare a solului.

“Investigaţiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care – prin intermediul unei societăţi înfiinţate în Bucureşti – a desfăşurat lucrări de construcţie ale autostrăzii Ploieşti – Buzău, Lot 2, Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă. Cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantităţi importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând aşa-zisele “gropi de împrumut”. Activitatea de excavare a fost efectuată fără a obţine în prealabil licenţă de exploatare a solului de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi fără a achita redevenţa datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfăşurată din octombrie 2022 până în prezent”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.

Totodată, în cauză va fi efectuată o cercetare la faţa locului împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi cu specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.

Activităţile au fost realizate într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, în concurs cu infracţiunea de utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără autorizaţia de gospodărire a apelor şi cu infracţiunea de exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale fără autorizaţia de gospodărire a apelor.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenţei datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

11 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

11 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

12 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

12 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More