Sumele alocate în bugetul actual al Ministerului de Finanţe pentru majorările de capital la CEC Bank şi Exim Banca Românească au fost prevăzute şi în bugetul din 2024, ele fiind notificate şi în proces de analiză la Comisia Europenă, însă nu au impact asupra deficitului bugetar, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MF Daniela Pescaru.
“Aceste sume au fost prevăzute în bugetul anului trecut, s-a urmat procedura privind ajutorul de stat, deci ele au fost notificate la Comisia Europeană şi sunt în proces de analiză. Probabil va exista decizia Comisiei în jur de începutul lunii martie şi, atunci, a trebuit să cuprindem din nou aceste sume în buget. Am menţionat şi mai devreme că aceste sume nu afectează deficitul bugetar, ele se ajustează la estimarea deficitului”, a afirmat Pescaru, întrebată în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe reunite dacă s-a luat în calcul posibilitatea capitalizării celor două bănci pe bursă, printr-o ofertă publică iniţială (IPO).
În ceea ce priveşte destinaţia sumei de 2,5 miliarde de lei prevăzută la titlul “Alte cheltuieli”, secretarul de stat a precizat că acestea sunt restanţe care vin din anul anterior, precum şi despăgubiri acordate prin hotărâri judecătoreşti, în principal.
“Într-adevăr, printr-o ordonanţă de urgenţă a fost suspendată emiterea de titluri începând cu 1 februarie. Acestea sunt restanţe care vin din anul anterior, dar mai sunt şi alte categorii de despăgubiri administrate de Ministerul Finanţelor şi ANAF. Hotărâri judecătoreşti în principal”, a spus aceasta.
Comisiile reunite de buget-finanţe au avizat favorabil, în forma propusă de Guvern, proiectul de buget aferent anului 2025 al Ministerului Finanţelor cu 26 de voturi pentru şi 19 împotrivă.
“Suma propusă în proiectul de buget pentru Ministerul Finanţelor este în total de 12 miliarde de lei. Pe scurt, pe titluri de cheltuieli, avem 4.265.500.000 cheltuieli de personal. Este o uşoară creştere de 1,87% generată de anualizarea majorărilor de salarii care s-au acordat în iunie şi în septembrie pentru funcţionarii publici. La ‘Bunuri şi servicii’ suma de 380 de milioane pentru plata utilităţilor, serviciilor, deplasărilor, executărilor silite ale creanţelor bugetare, cheltuieli judiciare şi extrajudiciare, transferuri între unităţi în sumă de 4.079.000 lei pentru finanţarea Autorităţii pentru Supravegherea Activităţii de Audit Statutar. Mai avem o sumă la titlul ‘Alte cheltuieli’ de 2,5 miliarde lei, de unde sunt plătite despăgubirile privind creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor şi ANAF, precum şi aplicarea Legii privind restituirea proprietăţii”, a declarat secretarul de stat în MF Daniela Pescaru.
Ea a adăugat că o sumă importantă este trecută şi la titlul ”Active financiare”, fiind vorba despre majorarea capitalului social al celor două bănci aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor – CEC şi Exim Banca Românească – , dar şi la titlul ”Active nefinanciare” – o sumă de 307 milioane, reprezentând cheltuieli de investiţii pentru aparatul propriu şi instituţiile subvenţionate.
Capitalul social al CEC Bank şi cel al Exim Banca Românească vor fi majorate anul acesta cu 1 miliard de lei şi, respectiv, 1,25 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget de stat aferent anului 2025, publicat la sfârşitul lunii ianuarie.
Astfel, Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al statului, ca unic acţionar, este mandatat să majoreze capitalul social al CEC Bank prin emiterea de noi acţiuni cu o valoare nominală egală cu valoarea nominală a acţiunilor existente.
“Ministerul Finanţelor subscrie cu suma de 1.000 milioane lei la majorarea capitalului social al CEC Bank SA, sumă aprobată cu această destinaţie în bugetul de stat pe anul 2025”, se spune în proiect.
Totodată, se mandatează Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al statului, ca acţionar majoritar, să majoreze capitalul social al Exim Banca Românească tot prin emiterea de noi acţiuni cu o valoare nominală egală cu valoarea nominală a acţiunilor existente. În acest scop, MF subscrie cu suma de 1,25 miliarde de lei la majorarea capitalului social al băncii, sumă aprobată de asemenea în bugetul de stat pe 2025, cu această destinaţie.
“Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) se acordă după Notificarea acestora de către Ministerul Finanţelor la Comisia Europeană şi obţinerea Deciziei de autorizare a majorării de capital social, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat”, se menţionează în proiect.