Update articol:
Reacţie la anunţul Guvernului că nu susține adoptarea legii care interzice, pentru doi ani, vânzarea participaţiilor statului la companii şi bănci la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie

Şerban Nicolae: “CEC Bank tocmai a primit, cu acordul Comisiei Europene, o majorare de capital. Ce logică ar avea o vânzare de participații acum?”

Senatorul PSD Şerban Nicolae este unul din iniţiatorii legii. Senatorul PSD Şerban Nicolae este unul din iniţiatorii legii.

Toți analiștii întregi la minte sunt de acord că, mai ales în actualele condiții, participațiile statului nu pot fi valorificate și ar fi înstrăinate la prețurii derizorii și în condiții dezavantajoase pentru statul român, ne-a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae care a reacţionat la anunţul Guvernului că nu susține adoptarea legii care interzice, pentru doi ani, vânzarea participaţiilor statului la companii şi bănci la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie.

Domnia sa ne-a spus: «Văzând “opinia Guvernului”, vă rog să considerați că am râs. Amar. Și nu doar eu. Aici nu e vorba doar de teorie și de cum se face “de regulă”. Prezența investitorilor străini în economia românescă, dimensiunea capitalului străin și diversitatea domeniilor în care acționează fac ridicole toate așa-zisele temeri privind “încrederea investitorilor străini”. Nu mai suntem de mult în anii ’90. Dacă vorbim de sectorul bancar, observăm câteva lucruri, ușor accesibile. Statul român are o prezență mai mică de 15%, ca pondere în acest sector, incluzând aici preluarea Băncii Românești de către Eximbank. Media în Uniunea Europeană este de peste 30% şi sunt țări membre UE unde prezența capitalului de stat depășește 40% în acest sector. Nici nu știu dacă mai există țări UE unde participațiile statului să fie sub 20%. CEC Bank tocmai a primit, cu acordul Comisiei Europene, o majorare de capital. Ce logică ar avea o vânzare de participații acum?

Dacă vorbim și de celelalte domenii, toți analiștii întregi la minte sunt de acord că, mai ales în asemenea condiții, participațiile statului nu pot fi valorificate și ar fi înstrăinate la prețurii derizorii și în condiții dezavantajoase pentru statul român. Să luăm în calcul și faptul că toate operațiunile ar fi efectuate de un guvern de ageamii, cu “un picior în groapă”, la care singura certitudine e crasa incompetență. Să treacă epidemia, să avem un guvern rezultat din alegeri, să vedem un program de guvernare articulat, coerent și credibil, să avem studii profesioniste aprofundate pe acest subiect și abia apoi discutăm. Până atunci, să vedem valorificarea eficientă și solidă a participațiilor statului în economia românească. Și favorabilă pentru economia românească!”

 

Guvernul nu susține adoptarea legii care interzice, pentru doi ani, vânzarea participaţiilor statului la companii şi bănci la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie

BVB | Știri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (30/05/2023)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ROMCARBON SA (ROCE) (30/05/2023)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

VRANCART SA (VNC) (30/05/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

MECANICA CEAHLAU (MECF) (30/05/2023)

Hotarari AGA O & E 30.05.2023