Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a declarat, luni, despre respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la prezidenţiale, că această decizie este nu numai greşită dar şi cu consecinţe ireparabile, pentru că practic CCR a şters din Constituţie, prin această decizie, dreptul la opinie, potrivit News.ro.
”Această decizie este o decizie nu numai greşită dar şi cu consecinţe ireparabile, pentru că practic Curtea, prin această decizie, a şters din Constituţie dreptul la opinie”, a spus fostul judecător în emisiunea România Politică de la Prima News.
”Nici măcar nu există posibilitatea, odată ce ai participat la şedinţă, eşti obligat să semnezi decizia, nu ai altă soluţie. Este o abatere disciplinară destul de gravă, Judecătorul (..) are posibilitatea să facă opinie separată sau concurentă. Nu poţi să spui, din motiv ce ai participat, să spui că nu ai participat. Votul trebuie să fie clar, da sau ba, abţinerea nu e posibilă”, a completat Lăzăroiu.
Curtea Constituţională a respins contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More