Banca Centrală Europeană vizează 2029 ca un calendar realist pentru lansarea euro digital, un instrument de plată online esenţial sprijinit de banca centrală, a declarat Piero Cipollone, membru în boardul executiv al BCE, transmit Reuters şi Bloomberg.
Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană şi-ar putea finaliza, până în mai, punctele de vedere, apoi se va trece la elaborarea în comun a legislaţiei. După adoptarea acesteia, BCE va avea nevoie de doi – trei ani pentru lansarea euro digital, a afirmat oficialul BCE la evenimentul “Viitorul finanţelor”, organizat de Bloomberg, potrivit Agerpres.
Proiectul euro digital câştigă teren, iar discuţiile în rândul statelor membre ale zonei euro progresează, susţine Cipollone. Miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns săptămâna trecută la un acord privind limitele deţinerilor clienţilor, un progres semnificativ.
“Discuţiile la nivelul statelor membre avansează. O potenţială dată de lansare a euro digital ar putea fi mijlocul lui 2029”, a declarat Cipollone.
BCE lucrează de ani de zile la pregătirea unui posibil euro digital, care ar putea deveni o alternativă la sistemele dominante de plăţi Visa şi Mastercard din SUA.
“Trebuie să mergem înainte cu propriul nostru sistem de plăţi digital, pentru a reduce dependenţa de alţi furnizori. Cred că este o zonă cheie de progres, unde trebuie să avansăm şi să face rapid progrese”, a afirmat recent ministrul spaniol de Finanţe, Carlos Cuerpo.
Deşi sprijinul politic pentru un euro digital pare a fi extins, Parlamentul European nu a adoptat legislaţia necesară, argumentând că încă trebuie analizate anumite detalii.
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a subliniat, de asemenea, necesitatea ca Europa să aibă un sistem de plăţi independent pentru cumpărăturile online, în condiţiile în care din ce în ce mai multe afaceri îşi mută activitatea pe internet.
“Este important să consolidăm autonomia strategică a Europei, să nu depindem de sisteme de plăţi externe, să avem un sistem de plăţi adecvat la nivel european”, a declarat vineri Dombrovskis.
Unele state membre UE au propriile sisteme de plăţi naţionale digitale, dar niciunul nu este acceptat în interiorul blocului comunitar.
Deşi Comisia Europeană a propus în 2023 legislaţia privind crearea euro digital, nu s-au întâmplat prea multe de atunci. Unii parlamentari şi bancheri sunt îngrijoraţi că euro digital va determina firmele să nu mai apeleze la sectorul bancar şi vor apărea riscuri legate de stabilitate.
“BCE poate furniza arhitectura de bază prin care sectorul privat poate apoi construi soluţiile necesare. Vedem euro digital ca un proiect important, atât în privinţa dezvoltării tehnologice, cât şi a autonomiei strategice a UE”, a dat asigurări Dombrovskis.