Analize

Pîrvulescu: Poziţia lui Hellvig în SRI, posibil dezavantaj în politică; modelul Putin i-ar putea fi contrapus

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat, luni, pentru Agerpres, că Eduard Hellvig, după demisia din conducerea SRI, ar putea viza o carieră politică în ţară, dar poziţia deţinută în ultimii ani ar putea constitui un dezavantaj.

“Avem mai multe grile de interpretare a ceea ce s-a întâmplat astăzi. Prima, să urmăm discursul domnului Hellvig şi să considerăm că este vorba de o bună practică democratică. Se retrage şi creează, totodată, un anume tip de comportament care ar putea fi reprodus, în mod obligatoriu, de viitorii şefi ai SRI. Se retrage totuşi după o perioadă destul de lungă, 8 ani de când se află la conducerea instituţiei. Se retrage fără să fie obligat, fără să fie o schimbare de preşedinte, fără să fie un scandal naţional sau internaţional, ci din propria voinţă şi de aici încep speculaţiile”, a afirmat Pîrvulescu.

El a menţionat că ar fi posibil ca Eduard Hellvig să revină în PNL, având în vedere că acesta a fost politician încă din anii ’90.

“Se retrage pentru că intenţionează o carieră politică? Posibil! Discursul din octombrie, de anul trecut, de la Universitatea Babeş – Bolyai, de la Departamentul de Studii de Securitate, un discurs despre naţionalismul liberal luminat, lăsa să se înţeleagă o astfel de viziune. A fost foarte curios acel discurs care venea doar cu o săptămână înaintea discursului prin care Mircea Geoană îşi anunţa practic candidatura la prezidenţiale şi care era mult mai accentuat naţionalist, pentru că trebuia să facem un rabat ‘stării’ de opinie publică din România. Ştim că domnul Hellvig este încă tânăr, că nu se retrage la pensie, deci are o altă carieră în faţă care poate să fie în România sau în afară. Dacă va fi în România, va fi cel mai probabil o carieră politică, pentru că este politician de multă vreme, din anii ’90. Ca urmare, ne-am putea imagina că se întoarce în PNL, partidul pe care l-a părăsit în urmă cu 8 ani”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

În opinia sa, ‘modelul Putin’ i-ar putea fi contrapus dacă va candida la alegerile prezidenţiale. “Dacă se întoarce în PNL, întrebarea este dacă va candida sau nu la alegerile următoare europarlamentare? E prea puţin. Poate candida la alegerile parlamentare sau prezidenţiale? Pentru alegerile prezidenţiale este un risc. Pe de o parte, modelul Putin care îi va fi întruna contrapus, pe de altă parte, frica propriilor colegi de informaţiile pe care le-ar putea avea. Chiar dacă alegerile prezidenţiale vor fi peste un an şi jumătate, nu va fi o pauză suficientă între ocuparea funcţiei şi candidatură. Dar în politică nimic nu este imposibil. Cred, totuşi, că este un dezavantaj poziţia pe care a avut-o la SRI”, a susţinut politologul.

El a amintit că, în România, cei care au ocupat funcţia de director SRI nu au mai revenit niciodată în politică.

“Cel mai bun exemplu e domnul Maior, care a revenit în diplomaţie, dar el era diplomat înainte de a deveni politician. Cred că îi face plăcere domnului Hellvig să existe atât de multe speculaţii, pentru că asta va transforma ştirea demisiei sale în prima ştire a zilei, (…) îi va creşte notorietatea şi va fi o foarte bună trambulină pentru ceea ce va urma, neştiind ce va urma. (…) O carieră diplomatică, mi-e greu să cred, o carieră într-o organizaţie internaţională, e posibil, dar nu ştiu dacă ambiţiile domnului Hellvig se mută la o carieră internaţională. Cred, mai degrabă, că intenţionează o carieră naţională şi nu una diplomatică”, a completat Pîrvulescu.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

29 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

54 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

o oră ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More