Categories: Fără categorie

Plângere penală împotriva operatorului de apă Hidro Prahova, după ce compania a furnizat în oraşul Breaza apă tulbure, urât mirositoare şi contaminată cu o bacterie

Femeia din oraşul Breaza care a anunţat că a depus plângere penală împotriva mai multor entităţi şi persoane cu funcţii publice după ce în localitate a fost furnizată apă tulbure, urât mirositoare şi care conţinea bacteria Clostridium Perfringens, anunţă că a primit de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova un document în care se arată că această instituţie a depus, la rândul său, plângere penală pe acelaşi subiect, scrie News.ro.

Alexandra Pavelescu, localnica din oraşul Breaza care recent a depus plângere penală împotriva mai multor entităţi şi persoane cu funcţii publice după ce în localitate a fost furnizată apă tulbure, urât mirositoare şi care conţinea bacteria Clostridium Perfringens, face public, marţi, un document care poartă antetul şi ştampila DSP Prahova, în care se arată că şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova a depus plângere penală după ce apă contaminată a fost furnizată drept apă potabilă în oraşul Breaza.

”Având în vedere constatările din data de 26.04.2025 făcute de inspectorii sanitari din cadrul DSP Prahova la operatorul regional Hidro Prahova SA vă comunicăm că DSP Prahova a sesizat organele de cercetare penală”, se arată în răspunsul primit de Alexandra Pavelescu de la DSP Prahova, marţi, 13 mai.

În acelaşi document se precizează că DSP s-a autosesizat cu privire la situaţia de la Breaza, iar oficialii furnizorului de apă Hidro Prahova au explicat în  faţa inspectorilor sanitari că în după amiaza zilei de 25 aprilie, când au apărut problemele legate de calitatea apei la Breaza, a avut loc o avarie la o staţie de pompare.

DSP Prahova a aplicat companiei Hidro Prahova trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 70.000 de lei, din cauza problemelor apărute la Breaza şi a impus operatorului să ia măsuri pentru remedierea situaţiei şi a asigurarea de apă către locuitorii oraşului.

”Faptul că singura reacţie instituţională concretă a venit din partea unei autorităţi sanitare, în absenţa oricărei notificări din partea administraţiei locale sau a operatorului, ridică semne de întrebare majore asupra modului în care funcţionează mecanismele de protecţie a sănătăţii publice la nivel local”, susţine Alexandra Pavelescu.

Compania Hidro Prahova este cel mai mare furnizor de apă din judeţul Prahova, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova. După apariţia în spaţiul public a informaţiilor privind apa contaminată, Hidro Prahova a anunţat că reduce cu 30% valoarea facturilor în zonele unde a furnizat apă cu bacterii.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

9 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

9 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

9 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

9 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

9 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More