PLOI DE LACRIMI

Autor: Ana Cătănescu

M-aș urca în locul norilor
ca să pot ploua măcar o zi întreagă
spre înflorire,
spre rodire,
spre binefacere.
Aș strânge lacrimile copiilor lumii
ca să le presar în grădinile cu iarbă și flori.
Ce frumoase și limpezi
ar aluneca pe verde fir
și-ar umple clopoțeii lăcrămioarelor!
Aș aduna discret lacrimile ascunse în pernă
de văduvele tinere.
Cât de frumos ar rodi toți pomii!
Pe îndelete, din ochii stinși
ai bunicilor pământului ăsta,
aș culege lacrimi sărate de amarul vieții.
Ogoare întregi ar primi până în adânc
ploaia trudită,
domoală
și răcoroasă.
După ploaie,
ca un medic dedicat,
Soarele ar mângăia obrajii de copil,
fruntea înnegurată a văduvei,
umerii împovărați de durere
ai bunicilor.
În ochii tuturor s-ar prinde un licăr de speranță,
pe buze un surâs delicat
și la rever un boboc de încredere.
A C 15 noiembrie 2019

***

Sunt Ana Cătănescu, am 65 de ani, m-am născut, am crescut și locuiesc dintotdeauna la țară, Dărmănești, de Dâmbovița.

Grație unor profesori excepționali la limba și literatura română, am avut mereu o neobosită aplecare pentru citit și scris. Numai că abia pe la cinzeci și ceva de ani am început să scriu spontan și tot pe atât de sporadic. Este modul meu de a-mi exprima emoțiile.