Poliția Română a intensificat controalele la automatele bancare pentru tranzacții cu numerar din țară, acțiuni ce au avut ca scop prevenirea infracţiunilor de furt de și din ATM-uri, potrivit unui comunicat.
Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, timp de două luni, începând din 18 martie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a verifica siguranța derulării operaţiunilor cu numerar de la ATM-uri.
Au fost controlate 5.377 de ATM-uri (dintre care aproape 3.000 de ATM-uri amplasate în afara unităților bancare).
Rezultatul verificărilor arată că la majoritatea automatelor bancare, respectiv 98%, au fost implementate măsurile de securitate stabilite prin analiza de risc.
În alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor constatate, fiind aplicate aplicate 180 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 458.600 de lei (95 factorilor responsabili din cadrul unităților, iar 85 prestatorilor de servicii).
Spre exemplu, o parte dintre ATM-urile verificate nu au avut efectuată analiza de risc la securitatea fizică (40% dintre automate), măsurile limitându-se la implementarea cerințelor minimale de securitate.
Testele efectuate pentru stabilirea funcționării optime a sistemelor de alarmare împotriva efracției au condus la identificarea a 35 de situații în care sistemele electronice prezentau diferite deranjamente.
De asemenea, au fost constate deficienţe la prestatorii serviciilor de securitate, precum nerespectarea timpilor de intervenţie în zonele rurale. Media timpilor de reacţie a acestora a fost de aproape 11 minute, însă au fost situații în care s-au depășit timpii maximali prevăzuți de cadrul legal. Astfel, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale prestatorilor de servicii pentru nerespectarea timpilor de intervenție.
Polițiștii vor continua și în perioada următoare verificările asupra modului în care sunt respectate prevederile legale de către unitățile bancare și prestatorii de servicii de securitate.